Piața energiei regenerabile accelerează, însă ritmul dezvoltării proiectelor începe să fie condiționat tot mai mult de disponibilitatea forței de muncă specializate. Potrivit lui Sebastian Enaghe, director RenewAcad, la nivel european, în eolian se estimează o creștere de la circa 443.000 de joburi la peste 600.000 până în 2030, iar solarul european are deja proiecții de peste 1,1 milioane de lucrători până la finalul deceniului. În Romania sunt angajați în proiecte eolienne și fotovoltaice aproximativ 30.000 de tehnicieni, iar numărul lor trebuie să se dubleze anul viitor. Sebastian Enache va urca pe scena Solar Energy Bucharest Summit, pe 22 aprilie, într-un panel de discuție dedicate exclusiv formării profesionale.
Cum evaluați disponibilitatea forței de muncă în sectorul energiei regenerabile din România în acest moment?
Disponibilitate există, dar nu încă la nivelul și în structura de care piața are nevoie. România nu duce lipsă de oameni care vor să intre în sector, însă duce lipsă de oameni deja pregătiți pentru lucrul efectiv în șantier, în punere în funcțiune, în operare și mentenanță, în condiții reale de siguranță și productivitate. Din perspectiva noastră, interesul pentru reconversie profesională este foarte mare, mai ales în zone cu tradiție industrială, dar cererea de competențe crește mai repede decât capacitatea sistemului de formare de a le livra. Contextul european confirmă asta: forța de muncă din eolian și solar crește accelerat, iar Europa tratează deja deficitul de competențe ca pe un risc strategic pentru tranziția energetică. Pot sa va spun ca noi avem in curs, in cele 7 centre de pregatire, peste 30 de oameni zilnic la cursuri atat pentru eolian, fotovoltaic cat si pentru baterii.
Vorbim despre un deficit cantitativ de personal sau mai degrabă despre un deficit de competențe specializate?
Mai degrabă despre un deficit de competențe specializate. Cantitativ, România poate atrage și reconverti oameni. Problema este că sectorul nu are nevoie doar de “personal”, ci de oameni care pot lucra imediat, în siguranță, pe standarde clare, cu echipamente specifice și cu înțelegerea disciplinei de șantier din regenerabile. Aici diferența este foarte mare. De aceea eu spun de fiecare dată că problema reală nu este doar câți oameni avem, ci câți sunt pregătiți să intre mâine pe proiect. Iar în următorii ani presiunea va crește: la nivel european, în eolian se estimează o creștere de la circa 443.000 de joburi la peste 600.000 până în 2030, iar solarul european are deja proiecții de peste 1,1 milioane de lucrători până la finalul deceniului. In Romania avem peste 10.000 de tehnicieni care opereaza si instaleaza turbine eoliene si peste 20.000 de angajati pe santierele parcurilor fotovoltiace. Numarul acestora trebuie sa se dubleze anul viitor cand peste 3000MW de fotovoltaice for fi simultan in constructie.
În etapa de construcție a proiectelor, care sunt cele mai dificile roluri de acoperit – electricieni, tehnicieni, ingineri?
Toate trei sunt importante, dar cele mai greu de acoperit rapid sunt rolurile tehnice intermediare și cele de teren: electricieni specializați, tehnicieni de instalare și mentenanță, comisionare, high-voltage, automatizări, precum și șefi de echipă care înțeleg foarte bine execuția. Ingineri există, însă foarte des piața suferă în zona dintre inginerie și execuție: oameni care știu să citească proiectul, dar și să lucreze corect și sigur în teren. În regenerabile, mai ales în eolian și solar utility-scale, nu este suficientă calificarea generică; ai nevoie de specializare practică și de certificări relevante. Tocmai de aceea standardele industriale și trainingul aplicat fac diferența între un proiect livrat la timp și unul întârziat.
Considerați că actualele coduri COR reflectă corect noile profesii din sectorul energiei regenerabile, de exemplu instalatori de sisteme fotovoltaice? Și este necesară introducerea unor noi ocupații în COR pentru a susține dezvoltarea sectorului?
S-a făcut un pas important înainte, dar nu suntem încă la nivelul la care COR reflectă complet realitatea din piață. Există deja ocupații relevante, de exemplu „instalator pentru sisteme fotovoltaice solare” și mai multe ocupații introduse recent pentru zona eoliană, inclusiv tehnician instalare turbine eoliene și tehnician surse de energie regenerabilă. Deci nu pornim de la zero. În același timp, piața evoluează mai repede decât clasificările administrative. Avem nevoie de o actualizare continuă, pentru că apar roluri noi în stocare, digitalizare, inspecții asistate de drone, service specializat, HV, SCADA, commissioning și integrare de sisteme. Concluzia mea este clară: da, COR trebuie extins și actualizat periodic, în dialog cu industria, altfel vom continua să formăm și să recrutăm într-un cadru care descrie trecutul, nu viitorul.
Ar fi nevoie de standarde mai clare sau de certificări obligatorii pentru instalatori și constructori, companii de EPC?
Da, fără îndoială. Într-un sector care lucrează cu infrastructură critică, cu risc electric, lucrul la înălțime și cerințe stricte de calitate, standardizarea nu este un moft, este o condiție de maturizare a pieței. Avem nevoie de standarde clare pentru competențe minime, pentru siguranță, pentru trasabilitatea pregătirii și pentru diferențierea între firmele care livrează profesionist și cele care intră oportunist în piață. În eolian, standardele GWO sunt deja un reper internațional recunoscut de angajatori; RenewAcad operează pe astfel de standarde și și-a extins inclusiv portofoliul de acreditări. Eu cred că și în alte segmente ale regenerabilelor trebuie mers spre un model similar: nu neapărat birocratic, ci tehnic, clar și verificabil. Anul 2025 a adus o noua premiera in industria fotovoltaica : GWO Solar. Un standard international obligatoriu care se aplica din 2027 la toate parcurile fotovoltaice din Europa. Nu ai cursuri GWO, nu intri in parcul fotovoltaic. Aceste standarde sunt facut special pentru a asigura calitatea constructiei si operarii echipamentelor energetice.
În ce măsură lipsa unei încadrări clare în COR afectează recrutarea, formarea și fiscalizarea acestor profesii?
Afectează semnificativ. În recrutare, creează confuzie: angajatorii caută un profil tehnic foarte specific, dar uneori sunt obligați să încadreze oamenii pe ocupații mai generale, care nu descriu corect realitatea muncii. În formare, lipsa clarității întârzie dezvoltarea de programe relevante și standarde ocupaționale adaptate. Iar în zona de contractare, salarizare și fiscalizare, apar dificultăți administrative care complică exact ce ar trebui simplificat într-un sector în plină creștere. Cu alte cuvinte, când ocupația nu este definită bine, tot lanțul suferă: de la școală și recrutare până la angajare și controlul calității. De aceea spun că actualizarea COR nu este doar o temă de resurse umane, ci una de competitivitate economică.
Ce modificări legislative ar ajuta la profesionalizarea și standardizarea forței de muncă din acest domeniu?
Aș vedea cinci direcții concrete. Prima: actualizarea periodică și accelerată a COR și a standardelor ocupaționale, în parteneriat cu industria. A doua: recunoașterea și integrarea standardelor internaționale relevante acolo unde ele există deja și funcționează. A treia: stimularea programelor de formare practică și de reconversie profesională, inclusiv prin finanțare publică predictibilă. A patra: introducerea unor criterii minime de calificare pentru anumite tipuri de lucrări critice. Și a cincea: o legătură reală între sistemul educațional, centrele de formare și companiile care angajează. Dacă vrem profesionalizare, trebuie să trecem de la o logică reactivă la una de planificare anticipată a competențelor. Iar exemplele de bună practică există deja inclusiv în România, prin centre de training dedicate și parteneriate între industrie și educație.
Există competiție între țări pentru specialiștii din energie regenerabilă?
Da, competiția există deja și se va intensifica. Nu mai vorbim doar despre competiție între companii, ci despre competiție între piețe. Țările care pornesc mai repede proiecte mari, oferă salarii mai atractive, predictibilitate și trasee profesionale clare atrag oamenii cei mai buni. În momentul în care toată Europa accelerează simultan în eolian, solar, stocare și infrastructură de rețea, specialiștii buni devin un activ extrem de mobil. Dacă România nu investește suficient de repede în formare și retenție, vom continua să producem competențe pe care alții le vor absorbi mai eficient.
Cum va arăta forța de muncă în sectorul energiei regenerabile în următorii 5 ani?
Va fi mai numeroasă, mai tehnică și mult mai diversificată decât astăzi. Vom vedea o creștere clară în meseriile de instalare, operare, mentenanță, stocare, integrare de sisteme, digital monitoring și high-voltage. În plus, forța de muncă va deveni mai mobilă între tehnologii: oameni care astăzi lucrează pe electric, automatizări sau construcții vor trece tot mai ușor către solar, eolian și baterii, dacă au trasee de calificare bune. Estimările diferă în funcție de metodologie, dar toate indică același lucru: vorbim de zeci de mii de locuri de muncă în România în acest deceniu. Am vorbit public despre peste 20.000 de noi locuri de muncă până în 2030, iar estimări mai recente citate în piață arată că doar fotovoltaicul ar putea ajunge la aproximativ 80.000 de locuri de muncă echivalent normă întreagă până în 2030. Mesajul important este că ritmul de dezvoltare al proiectelor va fi din ce în ce mai dependent de ritmul de formare al oamenilor.
Care este cea mai mare vulnerabilitate a României în ceea ce privește resursa umană din energie?
Cea mai mare vulnerabilitate este lipsa de anticipare. România are oameni buni, dar nu are încă, la scară suficientă, un sistem bine coordonat care să prevadă ce competențe vor fi necesare, când și în ce regiuni. Asta înseamnă că proiectele avansează uneori mai repede decât infrastructura de competențe. A doua vulnerabilitate este fragmentarea: educație, formare, angajatori și autorități nu lucrează încă suficient de integrat. Iar a treia este migrația competențelor, pentru că specialiștii buni sunt căutați peste tot în Europa. Dacă nu rezolvăm aceste trei lucruri, riscăm să avem investiții, dar să nu avem suficienți oameni pregătiți să le execute la standardul necesar.
Ce ar trebui să facă autoritățile, concret, pentru a pregăti forța de muncă necesară tranziției energetice?
Concret, autoritățile ar trebui să facă trei lucruri imediat. În primul rând, să creeze un mecanism permanent de dialog cu industria, astfel încât nevoile reale de competențe să fie traduse rapid în ocupații, standarde și programe de formare. În al doilea rând, să finanțeze consecvent calificarea și reconversia profesională, mai ales în regiunile unde tranziția energetică schimbă structura economică locală. În al treilea rând, să sprijine formarea practică, nu doar teoretică: laboratoare, centre regionale, parteneriate cu universități și licee tehnice, stagii în companii, certificări recunoscute. Din experiența noastră, oamenii răspund foarte bine când li se oferă un traseu clar: formare, certificare, practică, angajare. Piața are nevoie exact de acest tip de ecosistem si noi la RENEWACAD exact asta am creeat.
Dacă problema forței de muncă și a cadrului legislativ nu este rezolvată, cât de mult riscăm să întârziem dezvoltarea sectorului regenerabil în România?
Riscul este real și deloc marginal. Nu vorbim doar despre costuri mai mari sau despre o presiune suplimentară pe companii, ci despre întârzieri efective în execuție, punere în funcțiune și operare. Sectorul regenerabil nu mai este într-o fază de nișă; este un sector de infrastructură strategică. Dacă nu ai oameni suficient de bine pregătiți și un cadru administrativ clar, proiectele se mișcă mai greu, se livrează mai scump și devin mai vulnerabile la probleme de calitate și siguranță. Iar într-un moment în care România accelerează instalările și vrea să-și crească ponderea energiei regenerabile, blocajul de resursă umană poate deveni unul dintre principalele frâne de dezvoltare. Exact de aceea insistăm că investiția în competențe trebuie tratată la fel de serios ca investiția în echipamente și capacități noi.