Închide meniul

    Abonează-te pentru noutăți

    Știri recente

    Atacul cibernetic de la Cadastru blochează piața imobiliară rezidențială

    iulie 21, 2026

    ACEA: Vânzările de mașini electrice au înregistrat un salt de 43% în luna mai

    iunie 23, 2026

    Cum și-a transformat Lumen Technologies întreaga forță de muncă în dezvoltatori de agenți IA

    iunie 22, 2026
    Facebook LinkedIn
    Facebook LinkedIn
    industrynews.roindustrynews.ro
    Trimite comunicat de presă
    • Energie
    • Financiar
    • Companii
    • Construcții
    • Transport
    • AI for business
    industrynews.roindustrynews.ro
    Acasă»Energie»Modificările regulamentului de racordare afectează inclusiv investițiile cu șanse reale de implementare
    Energie

    Modificările regulamentului de racordare afectează inclusiv investițiile cu șanse reale de implementare

    Asociațiile spun că în ultimii ani, ca urmare a dezvoltării accelerate a investițiilor în sectorul energetic, numărul de avize tehnice de racordare (ATR) emise a crescut considerabil.
    De Alexandru Popescumai 5, 2026Niciun comentariu4 Mins Citește
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr E-mail
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest E-mail

    Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) și Asociația Industriei Fotovoltaice din România (RPIA) avertizează că modificările propuse la Regulamentul de Racordare pot genera creșteri ale prețurilor  la energie și efecte economice în lanț, precum reducerea numărului de locuri de muncă din sector și scăderea veniturilor la bugetele locale, pe fondul încetinirii investițiilor în noi capacități de producție, conform unui comunicat.

    Asociațiile spun că în ultimii ani, ca urmare a dezvoltării accelerate a investițiilor în sectorul energetic, numărul de avize tehnice de racordare (ATR) emise a crescut considerabil. În același timp, începând cu anul 2022, au fost puse în funcțiune peste 5,5 GW de capacități fotovoltaice și eoliene, care acoperă în timpul zilei, între 40% și 50% din producția de energie electrică. Cu toate acestea, există în continuare un număr semnificativ de ATR-uri care nu se vor materializa și care cauzează o încărcare „scriptică” a rețelei.

    Nevoia unui mecanism de filtrare care să descurajeze proiecte speculative este reală și recunoscută inclusiv de industrie, care a propus, încă din anul 2019, introducerea unor măsuri precum garanții pentru emiterea ATR-ului – măsură implementată abia în 2024. Industria este cea care a propus și încetarea automată a valabilității avizului de racordare în cazul în care proiectul nu obține autorizațiile necesare într-un termen prestabilit, idee preluată ulterior de ANRE. În forma actuală, însă, din dorința de a descuraja proiectele speculative, proiectul de reglementare impune condiții atât de restrictive încât afectează inclusiv investițiile cu șanse reale de implementare.

    Amintim că, în practică, dezvoltarea proiectelor este frecvent afectată de întârzieri în procesele de avizare, din cauza constrângerilor instituționale sau a capacității administrative limitate. Un exemplu relevant este obținerea avizului de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru turbinele eoliene, unde, doar pentru depunerea cererii, termenele disponibile încep din iunie 2027. În acest context, asociațiile RPIA și RWEA subliniază că modificările nu trebuie să ignore propunerile formulate de mediul investițional.

    „Facem apel la adoptarea unui regulament coerent și echilibrat, care să filtreze în mod real proiectele speculative, să reflecte realitățile din teren, să susțină investițiile și să contribuie la accelerarea tranziției energetice. Este esențial ca România să mențină un cadru predictibil și competitiv”, au declarat reprezentanții RWEA și RPIA.

    Soluțiile propuse de asociațiile profesionale sunt în spiritul demersului ANRE, însă vizează stabilirea unor termene realiste, de 24 sau 36 de luni, pentru a evita blocarea proiectelor viabile.

    „Nu este justificată o abordare în care toți investitorii sunt tratați ca potențiali speculanți. Energia regenerabilă este singura din sector care a livrat și continuă să livreze la scară capacități noi în ultimii ani. Impunerea unor condiții disproporționate riscă să blocheze exact proiectele care pot fi implementate”, au adăugat reprezentanții RPIA și RWEA.

    Potrivit estimărilor industriei, doar în faza de avizare au fost investite, până în prezent, peste 700 de milioane de euro în dezvoltarea de proiecte energetice, care generează efecte economice pe orizontală, susținând lanțuri valorice extinse – de la servicii de consultanță, inginerie și studii de specialitate până la furnizori și producători locali și activități conexe, ceea ce contribuie la competitivitatea economică a României. Mai mult, la momentul actual, în sector activează peste 70.000 de angajați cu normă întreagă, urmând ca pentru atingerea țintelor asumate prin Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice – peste 10 GW în energie fotovoltaică și 7 GW în energie eoliană – numărul acestora să depășească 100.000 până în 2030.

    Asociațiile avertizează asupra riscului reapariției unui blocaj în sectorul de producție de energie, în contextul modificărilor propuse la Regulamentul de Racordare la rețeaua electrică. Un precedent similar a fost înregistrat după anul 2013, când sectorul energetic a traversat o perioadă de stagnare de aproape un deceniu. Efectele au fost semnificative, iar redobândirea atractivității investiționale a României a necesitat ani de zile și efort susținut. De asemenea, un blocaj în dezvoltare înseamnă mai puține locuri de muncă, venituri mai mici la bugetele locale și o presiune crescută asupra prețurilor la energie. Capacitățile din surse regenerabile, cele mai competitive ca preț, sunt esențiale pentru stabilizarea costurilor, așa cum arată exemplele din Spania și Portugalia.

    În contextul actual, marcat de presiuni economice și geopolitice, precum și de obiective ambițioase de decarbonizare, menținerea predictibilității cadrului de reglementare este esențială, în condițiile în care fiecare MW instalat contează.

    Trending
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr E-mail

    Posturi conexe

    Greenvolt vinde două proiecte de stocare din Polonia de 400MW/ 1.6 GWh către A&R Investments

    octombrie 23, 2026

    SANY cumpără un nou proiect de stocaj de 153 MW de la Renovatio

    octombrie 21, 2026

    Caroli Foods utilizează, din acest an, energie solară în activitatea fabricii sale din Pitești

    octombrie 21, 2026
    PPA
    Cele mai citite articole

    OMV Petrom: Proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Onești) obține o finanțare de 47 de mil. euro

    iulie 27, 2026

    PPC Renewables adaugă parcului eolian Fântânele-Vest un sistem BESS de 45 MW/ 91 MWh

    iulie 23, 2026

    PPC: Șapte stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice, puse în funcțiune la Aeroportul Otopeni

    iulie 21, 2026

    Gradațiile corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă majorează între 2,5% și 7,5% salariul de bază

    iulie 21, 2026
    Don't Miss

    BIMsprint: Digitalizarea construcțiilor devine o condiție de piață

    Construcții octombrie 23, 2026

    Digitalizarea sectorului construcțiilor va deveni, în următorii ani, o condiție tot mai importantă pentru accesul…

    O veche breșă de securitate arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI

    octombrie 23, 2026

    Guvernanța fiscală înainte de exit: Cât contează în prețul tranzacției?

    octombrie 23, 2026

    Iarna insolvențelor: Valul de falimente va continua să crească – analiză

    octombrie 23, 2026

    Abonează-te pentru noutăți

    Abonează-te pentru noutăți

    PPA
    industrynews.ro
    Facebook LinkedIn
    • Energie
    • Companii
    • Construcții
    • Financiar
    • Transport
    • AI for business
    • Despre noi
    • TERMENI ȘI CONDIȚII
    • Privacy Policy
    • POLITICA DE COOKIES
    • DISCLAIMER EDITORIAL
    • Contact
    © 2026 industry news. Toate drepturile rezervate

    Tastați mai sus și apăsați Enter pentru căutare. Apăsați Esc pentru a anula.

    Romanian
    English