Închide meniul

    Abonează-te pentru noutăți

    Știri recente

    Atacul cibernetic de la Cadastru blochează piața imobiliară rezidențială

    iulie 21, 2026

    ACEA: Vânzările de mașini electrice au înregistrat un salt de 43% în luna mai

    iunie 23, 2026

    Cum și-a transformat Lumen Technologies întreaga forță de muncă în dezvoltatori de agenți IA

    iunie 22, 2026
    Facebook LinkedIn
    Facebook LinkedIn
    industrynews.roindustrynews.ro
    Trimite comunicat de presă
    • Energie
    • Financiar
    • Companii
    • Construcții
    • Transport
    • AI for business
    industrynews.roindustrynews.ro
    Acasă»Financiar»Adoptarea IFRS în România: Când raportarea financiară devine oportunitate strategică
    Financiar

    Adoptarea IFRS în România: Când raportarea financiară devine oportunitate strategică

    Experiența proiectelor de conversie arată că adoptarea IFRS este cu adevărat eficientă atunci când este abordată ca un proiect de transformare a funcției financiare, nu doar ca un exercițiu tehnic.
    De Andreea Ionescumartie 18, 2026Niciun comentariu4 Mins Citește
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr E-mail
    IFRS
    IFRS
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest E-mail

    Grupurile multinaționale și cele naționale cu venituri consolidate de cel puțin 750 de milioane de euro au acum posibilitatea de a trece de la raportarea financiară conform normelor de contabilitate statutară, reglementate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1.802/2014, la reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), aplicabile în România prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2.844/2016. Clarificările au fost aduse prin actele publicate în Monitorul Oficial din 13 martie 2026 și vizează grupurile de companii cărora li se aplică Legea nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare, susține Bogdana Buhoș, Partener Assurance, Deloitte România, în cadrul unei noi analize.

    Legea nr. 431/2023 stabilește obligații specifice de raportare financiară și fiscală pentru entitățile constitutive cu venituri consolidate ridicate. Obiectivele legiuitorului sunt asigurarea transparenței și comparabilității informațiilor financiare la nivel internațional, reducând astfel posibilitățile de evitare a impozitelor, și sprijinirea companiilor în alinierea la standarde recunoscute internațional. Acest ordin face parte dintr-un efort mai amplu de combatere a optimizării fiscale agresive. Prin corelarea cu cerințele globale privind impozitul minim, România transmite un semnal clar că dorește să reducă arbitrariul fiscal și să crească disciplina în raportarea financiară. Din această perspectivă, măsura este nu doar justificată, ci și necesară.

    Pe de altă parte, această evoluție legislativă reflectă o realitate deja prezentă în piață: multe companii din România fac parte din grupuri internaționale sau sunt evaluate de investitori și finanțatori pe baza unor indicatori calculați în logica IFRS. În practică, acest lucru înseamnă că multe companii operează deja cu două cadre de raportare: contabilitatea statutară, conform reglementărilor locale, și raportarea către grup prin pachete de raportare bazate pe IFRS.

    Această dualitate generează inevitabil complexitate operațională: reconcilierea permanentă între două sisteme de raportare, ajustări recurente în procesele de consolidare și interpretări diferite ale tratamentelor contabile. Pe termen lung, aceste procese devin costisitoare și ineficiente.

    IFRS: mai mult decât conformitate

    Din acest motiv, tot mai multe companii analizează conversia la IFRS nu doar ca pe un exercițiu de conformitate, ci ca pe o modalitate de simplificare și aliniere a modelului de raportare financiară.

    Adoptarea IFRS poate aduce beneficii concrete. În primul rând, contribuie la simplificarea proceselor de raportare. Eliminarea unei părți semnificative a ajustărilor de „conversie” necesare pentru raportarea către grup reduce dependența de procese manuale și nevoia de reconciliere continuă între două cadre contabile.

    În al doilea rând, îmbunătățește comparabilitatea indicatorilor financiari în raport cu cei utilizați de investitori și instituții financiare la nivel internațional.

    În al treilea rând, poate facilita accesul la finanțare sau participarea în procese de tranzacționare, întrucât informația financiară este deja aliniată la standardele utilizate pe piețele internaționale.

    IFRS ca proiect de transformare financiară

    Experiența proiectelor de conversie arată că adoptarea IFRS este cu adevărat eficientă atunci când este abordată ca un proiect de transformare a funcției financiare, nu doar ca un exercițiu tehnic. În practica Deloitte, aceste proiecte sunt structurate, de regulă, în trei etape principale: analiza cadrului actual de raportare și identificarea diferențelor relevante (Gap Assessment), modelarea impactului financiar și tehnic al conversiei, inclusiv aplicarea IFRS 1, precum și implementarea tratamentelor contabile și integrarea principiilor IFRS în procesele financiare și operaționale.

    Această abordare permite organizațiilor nu doar să adopte IFRS, ci și să își simplifice procesele financiare și să îmbunătățească transparența informației financiare.

    Adoptarea IFRS în contextul actual: între oportunitate strategică și transformare organizațională

    Într-un context marcat de schimbări fiscale, cerințe tot mai ridicate de transparență și integrare profundă în economia globală, companiile din România își reevaluează tot mai frecvent modelul de raportare financiară.

    Pentru multe dintre ele, conversia la IFRS nu mai este o simplă întrebare teoretică, ci o decizie strategică privind modul în care compania își organizează și comunică performanța financiară.

    În final, IFRS nu este doar un set de standarde. Este un limbaj financiar global, iar companiile care îl adoptă devreme sunt cele care își pot comunica cel mai clar performanța într-o economie din ce în ce mai conectată.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr E-mail

    Posturi conexe

    Guvernanța fiscală înainte de exit: Cât contează în prețul tranzacției?

    octombrie 23, 2026

    Iarna insolvențelor: Valul de falimente va continua să crească – analiză

    octombrie 23, 2026

    Florin Dănescu, ARB: Riscul legislativ, marea provocare a industriei bancare

    octombrie 23, 2026
    PPA
    Cele mai citite articole

    OMV Petrom: Proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Onești) obține o finanțare de 47 de mil. euro

    iulie 27, 2026

    PPC Renewables adaugă parcului eolian Fântânele-Vest un sistem BESS de 45 MW/ 91 MWh

    iulie 23, 2026

    PPC: Șapte stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice, puse în funcțiune la Aeroportul Otopeni

    iulie 21, 2026

    Gradațiile corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă majorează între 2,5% și 7,5% salariul de bază

    iulie 21, 2026
    Don't Miss

    BIMsprint: Digitalizarea construcțiilor devine o condiție de piață

    Construcții octombrie 23, 2026

    Digitalizarea sectorului construcțiilor va deveni, în următorii ani, o condiție tot mai importantă pentru accesul…

    O veche breșă de securitate arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI

    octombrie 23, 2026

    Guvernanța fiscală înainte de exit: Cât contează în prețul tranzacției?

    octombrie 23, 2026

    Iarna insolvențelor: Valul de falimente va continua să crească – analiză

    octombrie 23, 2026

    Abonează-te pentru noutăți

    Abonează-te pentru noutăți

    PPA
    industrynews.ro
    Facebook LinkedIn
    • Energie
    • Companii
    • Construcții
    • Financiar
    • Transport
    • AI for business
    • Despre noi
    • TERMENI ȘI CONDIȚII
    • Privacy Policy
    • POLITICA DE COOKIES
    • DISCLAIMER EDITORIAL
    • Contact
    © 2026 industry news. Toate drepturile rezervate

    Tastați mai sus și apăsați Enter pentru căutare. Apăsați Esc pentru a anula.

    Romanian
    English