Închide meniul

    Abonează-te pentru noutăți

    Știri recente

    Atacul cibernetic de la Cadastru blochează piața imobiliară rezidențială

    iulie 21, 2026

    ACEA: Vânzările de mașini electrice au înregistrat un salt de 43% în luna mai

    iunie 23, 2026

    Cum și-a transformat Lumen Technologies întreaga forță de muncă în dezvoltatori de agenți IA

    iunie 22, 2026
    Facebook LinkedIn
    Facebook LinkedIn
    industrynews.roindustrynews.ro
    Trimite comunicat de presă
    • Energie
    • Financiar
    • Companii
    • Construcții
    • Transport
    • AI for business
    industrynews.roindustrynews.ro
    Acasă»Companii»Analiză EY: Holdingul și benecificiile fiscale în urma majorării impozitelor
    Companii

    Analiză EY: Holdingul și benecificiile fiscale în urma majorării impozitelor

    Anul 2026 aduce o creștere semnificativă - de la 10% la 16% - a impozitelor pe veniturile din dividende și câștiguri de capital, cu impact major pentru antreprenorii români.
    De Andreea Ionescumartie 4, 2026Niciun comentariu4 Mins Citește
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr E-mail
    ey
    ey
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest E-mail

    Anul 2026 aduce o creștere semnificativă – de la 10% la 16% – a impozitelor pe veniturile din dividende și câștiguri de capital, cu impact major pentru antreprenorii români. Această creștere de 60% ridică întrebări esențiale despre modul în care capitalul poate fi structurat și utilizat eficient, mai ales când vorbim despre planuri de investiții sau de exit pe termen mediu și lung, susține Raluca Popa, Partener, Consultanță Fiscală, EY România.

    În acest context, utilizarea unor companii de holding oferă posibilitatea de a reinvesti profiturile, fară a plăti impozit pe venit la nivelul acționarilor persoane fizice. 

    Ar fi util să subliniem încă de la început un aspect: dacă vorbim despre un antreprenor care dorește să utilizeze fondurile generate de afacerea sa numai pentru cheltuieli personale, holdingul nu aduce beneficii. Însă, pentru atreprenorii care doresc să reinvestească, să se dezvolte, platforma de holding este o soluție potrivită.

    Care sunt beneficiile holdingului?

    Din punct de vedere fiscal – veniturile din dividende obținute de holding și câștigurile de capital din vânzarea participațiilor în societățile deținute de holding sunt scutite de impozit pe profit la nivelul acestuia din urmă.

    Un exemplu simplu: o societate realizează un profit net de 100 lei. Dacă dividendele se distribuie direct către persoane fizice, se plătește impozit pe dividende de 16 lei, iar venitul net va fi de 84 lei.

    Comparativ, un holding primește venit din dividende de 100 de lei care este neimpozabil și se poate reinvesti această sumă integral. Lucrurile devin chiar mai relevante în cazul unor tranzacții (vânzarea titlurilor deținute în societate), caz în care vorbim despre o economie de 16% din prețul total al tranzacției.

    Holdingul este un vehicul eficient nu numai din perspectiva economiilor fiscale, ci și pentru o organizare coerentă a împrumuturilor în grup, separarea liniilor de afaceri și, în general, o mai bună guvernanță a portofoliului de investiții.

    Nu în ultimul rând, pentru antreprenorii preocupați de planificarea succesiunii sau de implicarea membrilor familiei, holdingul poate fi platforma potrivită și se articulează optim cu structuri de succesiune și protecție a averii, cum sunt trusturile sau fundațiile.

    Cum beneficiați de regimul fiscal de holding în România?

    Pentru ca un holding să beneficieze de scutirea de impozit pe dividende și câștiguri de capital, acesta trebuie să dețină minim 10% din capitalul societății operaționale, pentru o perioadă minimă de 12 luni.

    Aspectul temporal este esențial și de multe ori ignorat. Să presupunem că se ia decizia de a crea un holding la 1 martie 2026: implementarea durează, în practică, în jur de 3 luni (nu vorbim strict de termenele de la Registrul Comerțului, ci de toate activitățile conexe procesului). Deci avem holding la 1 iunie 2026, iar termenul de 12 luni se împlinește abia la 1 iulie 2027.

    Prin urmare, dacă vorbim, de pildă, de o vânzare a afacerii, iar discuțiile cu potențialul cumpărător au început – poate fi deja prea târziu pentru un holding. De aceea, este important ca o structură de holding să fie implementată proactiv, pentru a acomoda diverse oportunități de business pe termen lung. Nu de puține ori vedem antreprenori care setează holdinguri după ce au făcut o primă vânzare.

    Holding în România sau în străinătate?

    Pentru antreprenorii rezidenți fiscal în România, holdingul local este, în majoritatea cazurilor, cea mai eficientă soluție, din cel puțin trei motive: costuri mai reduse de implementare și administrare; cerințe de substanță mai ușor de îndeplinit; stabilitate a regimului fiscal (n.b. vorbim aici despre prevederi a căror sursă se regăsește în directive europene și în norme OECD).

    Experiența ultimilor ani arată o tendință clară: după introducerea impozitului pe dividende de 5% în anul 2016, structurile tradiționale de holding din țări precum Olanda, Luxemburg sau Elveția au devenit mult mai costisitoare pentru antreprenorii români, datorită impozitului la sursă pe dividende de 15% din jurisdicțiile respective. Astfel, am asistat la un proces de repatriere a acestor structuri, iar în prezent, majoritatea holdingurilor nou-create sunt în România și funcționează eficient.

    Odată cu revenirea cotei de 16%, jurisdicțiile „istorice” reintră în calculele strategice, întrucât impozitul cu reținere la sursă pe dividend de 15% este inferior cotei locale. Totuși, discuția despre „substanță” devine obligatorie: administratori și angajați locali, alte costuri administrative (ex. sediu, contabilitate etc.) trebuie luate în calcul versus beneficiul anticipat.

    Există, bineînțeles, și situații în care un holding extern este justificat, cum ar fi, de exemplu, parteneriate cu investitori cu structuri internaționale, mutarea rezidenței fiscale personale a asociaților, business-uri cu hub operațional în afara României etc.

    Creșterea impozitului pe dividende și câștiguri de capital la 16% impactează fundamental deciziile financiare ale antreprenorilor. Distribuirea accelerată de dividende poate fi utilă pe termen scurt, dar nu este o strategie structurală. Structurile de holding devin un instrument-cheie pentru protejarea capitalului și maximizarea capacității de reinvestire. În acest context, un holding românesc poate reprezenta cea mai avantajoasă opțiune pentru antreprenorii din România.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr E-mail

    Posturi conexe

    HR: Dependența de contabil  – cum putem asigura continuitatea proceselor critice

    octombrie 23, 2026

    PayWell 2026: Ritmul creșterilor salariale în companiile private scade sub inflație

    octombrie 20, 2026

    IMM România: Companiile românești riscă să devină prizoniere ale noilor obligații de conformare în folosul avocaților

    octombrie 20, 2026
    PPA
    Cele mai citite articole

    OMV Petrom: Proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Onești) obține o finanțare de 47 de mil. euro

    iulie 27, 2026

    PPC Renewables adaugă parcului eolian Fântânele-Vest un sistem BESS de 45 MW/ 91 MWh

    iulie 23, 2026

    PPC: Șapte stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice, puse în funcțiune la Aeroportul Otopeni

    iulie 21, 2026

    Gradațiile corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă majorează între 2,5% și 7,5% salariul de bază

    iulie 21, 2026
    Don't Miss

    BIMsprint: Digitalizarea construcțiilor devine o condiție de piață

    Construcții octombrie 23, 2026

    Digitalizarea sectorului construcțiilor va deveni, în următorii ani, o condiție tot mai importantă pentru accesul…

    O veche breșă de securitate arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI

    octombrie 23, 2026

    Guvernanța fiscală înainte de exit: Cât contează în prețul tranzacției?

    octombrie 23, 2026

    Iarna insolvențelor: Valul de falimente va continua să crească – analiză

    octombrie 23, 2026

    Abonează-te pentru noutăți

    Abonează-te pentru noutăți

    PPA
    industrynews.ro
    Facebook LinkedIn
    • Energie
    • Companii
    • Construcții
    • Financiar
    • Transport
    • AI for business
    • Despre noi
    • TERMENI ȘI CONDIȚII
    • Privacy Policy
    • POLITICA DE COOKIES
    • DISCLAIMER EDITORIAL
    • Contact
    © 2026 industry news. Toate drepturile rezervate

    Tastați mai sus și apăsați Enter pentru căutare. Apăsați Esc pentru a anula.

    Romanian
    English