Autor: Alexandru Popescu
Enexus, companie activă în dezvoltarea, construcția și operarea proiectelor de energie regenerabilă, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 50,7 milioane euro, un profit net de 15,7 milioane euro, EBITDA de 18,3 milioane euro și o marjă de profit de 30%. Rezultatele marchează consolidarea unui model de business construit în jurul execuției integrate a proiectelor energetice, într-un an în care compania și-a dublat echipa și a continuat să atragă investitori internaționali în piața românească. La finalul lui 2025, Enexus avea 15 parcuri fotovoltaice finalizate și menținea un istoric de 100% rată de finalizare a proiectelor contractate. „Energia…
Cu un buget de 2,5 miliarde de lei alocat pentru 2026 și un portofoliu de aproape 1.000 de proiecte aflate în implementare la nivel național, Compania Națională de Investiții (CNI) își concentrează strategia pe finalizarea obiectivelor aflate în stadii avansate și pe menținerea unui ritm susținut al investițiilor publice, scrie Agenda Construcțiilor. Potrivit directorului general al Companiei, Manuela Irina Pătrășcoiu, prioritățile vizează infrastructura educațională, medicală, sportivă și culturală, în paralel cu accelerarea digitalizării și optimizarea managementului proiectelor. Pentru anul 2026, compania estimează recepția și darea în folosință a peste 200 de obiective, în pofida constrângerilor bugetare și legislative care afectează…
România nu s-a confruntat cu o singură criză energetică, ci cu o succesiune de crize suprapuse, generate de subinvestiții, reglementări instabile, intervenții politice și liberalizări insuficient pregătite, iar problemele actuale ale sectorului își au originea în vulnerabilități acumulate după 1990, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. „România nu a avut o singură criză energetică, ci a fost din criză în criză, o succesiune de crize suprapuse: criza moștenirii comuniste, criza investițiilor amânate, criza privatizărilor incomplete, criza reglementării politizate, criza liberalizării prost pregătite și criza prețurilor din 2021-2022. Liberalizarea nu este o cauză, doar o modalitate de a scoate…
Eurowind Energy România a obținut autorizațiile de construire pentru proiectul Siminoc, primul parc hibrid eolian–fotovoltaic al Eurowind Energy România, amplasat în județul Constanța, cu o investiție estimată la aproximativ 65 de milioane de euro. Proiectul beneficiază de sprijin prin mecanismul Contractelor pentru Diferență (CfD), ceea ce conferă stabilitate investiției și susține o execuție predictibilă. Proiectul va avea o capacitate instalată totală de aproximativ 49,6 MW, împărțită în mod echilibrat între componenta eoliană și fotovoltaică, fiecare de circa 24,8 MW. Pe baza modelărilor tehnice curente, producția anuală este estimată la aproximativ 120 GWh, echivalentul consumului a peste 50.000 de gospodării. Calendarul…
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în luna mai a acestui an cu 7% față de aceeași lună din 2025, în timp ce vehiculele „electrificate” au înregistrat un avans de 32%, conform Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Astfel, autoturismele “electrificate” au o creștere de +32%, realizând o cotă de piață de 68.5%, din care autoturismele mild-hibrid (MHEV) înregistrează o creștere de +3.6%, cu o cotă de piață de 26%, autoturismele full-hibrid (FHEV) înregistrează o creștere de +37%, cu o cotă de piață de 23%, autoturismele plug-in hibrid (PHEV) au o creștere de +113%, cu o cotă de piață…
Transportul aeroportuar de pasageri a crescut, în primul trimestru din 2026, cu 7,8%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 5.597.400 pasageri la 6.034.900 pasageri, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile: Henri Coandă București, cu 1.740.700 pasageri îmbarcați și 1.677.400 debarcați; Avram Iancu Cluj-Napoca, cu 362.800 pasageri îmbarcați și 346.300 debarcați; Aeroportul Internațional Iași, cu 224.800 pasageri îmbarcați și 210.700 debarcați. În transportul internațional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde au provenit pasagerii debarcați în România), stabilite după…
Evoluția pieței aurului în prima jumătate a anului 2026 poate fi împărțită în două perioade distincte. Primele trei luni au fost deosebit de solide, pe fondul unei cereri investiționale ridicate și a continuării tendinței ascendente observate în ultimii ani. În schimb, în trimestrul al doilea, piața a intrat într-o etapă de calm relativ, pe măsură ce prețurile au trecut printr-o corecție, iar o parte dintre investitori au rămas în expectativă, în căutarea unor semnale mai clare privind direcția spre care se îndreaptă piața, se arată într-o nouă analiză a Tavex. Numai în primul trimestru al anului 2026, băncile centrale au…
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a publicat ieri listele persoanelor juridice înscrise la finanțare în cadrul primei sesiuni a ediției a IV-a a programului Start-Up Nation. Conform procedurii de implementare a programului, listele sunt publicate în ordinea numerelor RUE, cu respectarea clasamentului rezultat în urma selecției automate a formularelor de înscriere. Aplicanții sunt ordonați descrescător, în funcție de punctajul obținut, iar în situațiile în care mai mulți participanți au acumulat același punctaj, departajarea s-a realizat pe baza criteriilor prevăzute în Anexa nr. 3 la procedura programului. În această primă sesiune sunt prevăzute peste 5.800 de locuri finanțabile, prin…
E plauzibil ca, după începutul producției în proiectul Neptun Deep (începând cu 2027), să apară o presiune descendentă asupra prețului gazului în România — mai ales pe partea de costuri şi ofertă internă. Totuşi, nu este garantat că preţul consumatorului final (gospodărie) va scădea– depinde de foarte mulți factori (cerere, reglementare, infrastructură, taxare, preţuri de import), susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI). O estimare care ia în considerare că cererea și/sau oferta nu explodează datorită altor motive, ar putea aduce o reducere moderată a preţurilor engross cu 5-20% faţă de nivelul din prezent, pe termen mediu (2027-2028). Există…
La prima vedere, datele INS privind vânzările de produse petroliere la pompa din martie 2026 par să contrazică una dintre cele mai cunoscute reguli economice: atunci când prețurile cresc, consumul scade. Or, în România s-a întâmplat exact invers, susține Dumittru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI). El spune că prețul benzinei și al motorinei a înregistrat una dintre cele mai abrupte creșteri lunare din ultimii ani, însă volumele livrate către piață au crescut puternic, în special la motorină. ”Pentru mulți observatori aceasta poate părea o anomalie sau chiar un paradox. În realitate, datele sugerează mai degrabă un comportament economic perfect…
