Autor: Alexandru Popescu
Directorul general (CEO) al grupului eMAG, Tudor Manea, a explicat, miercuri, la o conferință de presă, motivele pentru care grupul a decis să disponibilizeze 3% din totalul angajaților la început de 2026. Tudor Manea a spus că disponibilizările au venit după ce compania a observat scăderea consumului și a anticipat un context economic mai dificil în următorii ani. Potrivit lui, compania a început încă din vara anului trecut să pregătească măsuri pentru a face față unui posibil „șoc”. „Anul trecut, în august, am văzut acest trend de scădere de consum venit din faptul că real income scade și am stat…
România este una dintre țările cu cele mai slabe rezultate în adoptarea energiei regenerabile în sectorul transporturilor, iar anul 2035 este considerat mult mai fezabil pentru atingerea angajamentelor actuale de decarbonizare stabilite pentru 2030, a declarat, miercuri, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Sorin Elisei. „Criza actuală și cele care vor urma vor confirma, cel puțin aceasta este convingerea mea, o parte dintre tendințele de decarbonizare prin îndepărtarea de combustibilii fosili care nu se află sub controlul sau în responsabilitatea statelor-membre, cel puțin atunci când vorbim despre Uniunea Europeană. Totuși, acest lucru necesită investiții masive. Suntem una dintre cele mai…
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a lansat în România Facilitatea de Partajare a Riscurilor în Portofoliul InvestEU, marcând un pas major înainte în mobilizarea investițiilor private și publice durabile în întreaga țară. Prin intermediul garanțiilor InvestEU, BERD se așteaptă să mobilizeze noi finanțări verzi din partea băncilor, în valoare de peste 270 de milioane de euro, pentru persoanele fizice și juridice din România, asigurând economiile de energie și reducerea emisiilor de carbon atât de necesare. Garanțiile vor fi disponibile pentru o gamă largă de debitori – de la persoane fizice la corporații mari – și vor debloca finanțare…
Brandurile de bunuri de larg consum nu mai concurează doar pentru vizibilitate, ci pentru a fi alese. Potrivit raportului „The EY State of Consumer Products”, bazat pe un studiu realizat în rândul a peste 850 de executivi de rang înalt din sectorul bunurilor de larg consum și interviuri cu peste 20 de lideri din toată lumea, 71% dintre respondenți sunt de acord că perturbările structurale fac esențială transformarea rapidă, însă realitatea este că majoritatea organizațiilor rămân nepregătite pentru această schimbare. Raportul evidențiază modul în care inteligența artificială (AI), platformele și ecosistemele retailerilor remodelează felul în care cererea este creată și…
Europa de Sud-Est nu mai este doar o regiune de tranzit, ci devine o poartă logistică strategică, în condițiile în care deține un potențial enorm în modelarea viitorului comerțului european și euro-asiatic, a declarat, luni, președintele FIATA, Thomas Sim, la deschiderea Congresului European al Caselor de Expediții (SEEFF x FIATA REU Field Meeting 2026). „Acest eveniment este mult mai mult decât un congres regional. El reprezintă un eveniment strategic important pentru industria noastră. Reflectă recunoașterea faptului că, în lumea interconectată și nesigură de astăzi, provocările logistice regionale nu mai pot fi rezolvate izolat. Lanțurile de aprovizionare sunt acum profund interdependente.…
Fitch Ratings a crescut ratingul de emitent pe termen lung (IDR) al Băncii Transilvania de la „BBB-” la „BBB”, cu o treaptă peste ratingul de țară. De regulă, ratingul unei bănci nu depășește ratingul țării în care își desfășoară activitatea pentru că riscurile macroeconomice și politice influențează întregul sistem financiar: deoarece finanțează companiile și populația, o bancă este direct influențată de evoluția PIB‑ului, inflației, dobânzilor, politicilor guvernamentale și stabilității fiscale, a anunțat instituția de credit. ”Fitch a actualizat criteriile de evaluare a unor bănci din Europa Centrală și de Est, inclusiv Banca Transilvania. Noile criterii de evaluare evidențiază reziliența BT,…
ISW (Interactive Software), companie de tehnologie software cu capital integral românesc și lider de piață pe segmentul Forțelor Terestre, anunță depășirea pragului de 50 de comandamente dotate cu platforme software de comandă-control livrate Armatei Române și peste 4.000 de posturi de lucru de comandă-control operaționale pe platforme tactice, în comandamente și pentru luptătorul individual. Pe lângă acestea, ISW are în derulare cinci programe majore în parteneriat cu integratori globali precum GDELS, L3Harris, Otokar și Leonardo DRS, alături de două programe de cercetare-dezvoltare finanțate prin European Defence Fund (EDF). Toate aceste sisteme rulează pe suita BC2A®, produsul flagship al ISW, dezvoltat…
Electrica anunță finalizarea proiectului AIAE (Artificial Intelligence for Active Energy Management), dezvoltat în parteneriat cu startup-ul românesc Renergia și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Acesta marchează lansarea primului sistem inteligent de management al energiei pentru clădiri din România și introduce un nou model de gestionare a consumului energetic axat pe date, automatizare și analiză avansată. Platforma a procesat peste 48 de milioane de seturi de date, iar dezvoltarea acesteia a presupus peste 1.000.000 de linii de cod, ceea ce denotă complexitatea și nivelul de maturitate al soluției. În același timp, inițiativa a inclus și o componentă de cercetare și formare profesională,…
PPC a înregistrat o performanță semnificativă în primul trimestru al anului 2026, cu EBITDA ajustat de 0,7 miliarde euro și un profit net ajustat după scăderea cuantumului atribuibil acționarilor minoritari de 0,2 miliarde euro, punând baze solide pentru restul anului. Creșterea semnificativă a profitabilității reflectă contribuția tot mai mare a investițiilor majore din ultimii ani, în timp ce condițiile hidrologice și eoliene favorabile care au prevalat în primul trimestru al anului 2026 au contribuit, de asemenea, pozitiv. Investițiile Grupului au fost de 0,5 miliarde euro, dintre care 82% au fost alocate proiectelor din surse regenerabile de energie (SRE), generării flexibile…
Banca Europeană de Investiții (BEI) va consilia Antibiotice SA, una dintre cele mai mari companii farmaceutice românești, cu privire la consolidarea guvernanței corporative, cu scopul de a susține creșterea viitoare a acesteia. În cadrul unui nou acord de servicii de consultanță, BEI va lucra cu compania Antibiotice pentru a alinia cadrul de gestionare a riscurilor și operațiunile comerciale ale acesteia la cele mai bune practici internaționale din sectorul farmaceutic, a anunțat Banca Europeană pentru Investiții. Acordul de consultanță vine în urma unei solicitări din partea companiei Antibiotice care vizează întărirea capacității sale de a atrage finanțare, de a susține investițiile…
