Autor: Alexandru Popescu
În acest moment nu există deficit de kerosen în Uniunea Europeană, dar problemele legate de aprovizionare ar putea apărea şi situaţia rămâne o preocupare majoră, a anunţat, marţi, Comisia Europeană, transmite Reuters. Companiile aeriene europene au cerut UE să intervină cu măsuri de urgenţă pentru a ţine sub control efectele războiului din Iran, inclusiv închiderea spaţiilor aeriene, dar şi sporirea temerilor privind deficitul de combustibil de avion, conform unui document analizat de Reuters. “Nu există nicio dovadă în prezent că UE s-ar confrunta cu un deficit de combustibil, dar în viitorul apropiat ar putea apărea probleme legate de aprovizionare”, le-a…
România lansează cel mai ambițios pachet de politică industrială din ultima perioadă: 9 scheme de ajutor de stat, cu buget estimat de 5 miliarde de euro până în 2032, inclusiv un instrument dedicat proiectelor de peste 200 milioane euro, o lacună importantă până acum în arsenalul de atragere a investițiilor strategice, susține Sebastian Popescu, Partener, coordonator al liniei de servicii de Consultanță în domeniul Granturilor și Stimulentelor, EY România. În ultimii ani crizele suprapuse – pandemia, tensiunile geopolitice, transformarea energetică și competiția tehnologică globală, au determinat guvernele să regândească rolul statului în orientarea investițiilor. În Europa Centrală și de Est,…
Tinerii sub 30 de ani reprezintă un sfert dintre utilizatorii unei platforme de investiții, iar ETF-uri și acțiunile tech sunt cele mai tranzacționate, arată o analiză de specialitate. Astfel, conform XTB, un utilizator din patru are între 18 și 30 de ani (26%), iar peste 40% dintre cei din această categorie sunt deja activi în piață. În același context, prima investiție a tinerilor este realizată, în medie, la aproximativ 71 de zile de la deschiderea contului, ceea ce arată că interesul pentru investiții se transformă, la un moment dat, în acțiuni concrete. Datele centralizate de către specialiștii platformei de investiți…
Economia României a crescut anul trecut cu 0,7% în termeni reali, comparativ cu anul 2024, însă în ultimul trimestru din 2025 Produsul Intern Brut (PIB) a fost mai mic cu 1,8% comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor provizorii II publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS). Anterior, în datele provizorii I, INS anunța că în ultimul trimestru din 2025 Produsul Intern Brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% comparativ cu trimestrul anterior. Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul IV 2025 a fost de 496,303 miliarde lei prețuri curente, în scădere – în termeni…
PPC Energie, furnizor integrat de energie, își extinde portofoliul de soluții avansate dedicate companiilor prin lansarea serviciilor de mentenanță preventivă și corectivă pentru sisteme fotovoltaice, destinate companiilor care dețin instalații cu o capacitate mai mare de 20 kWp. Noua ofertă vizează atât clienții business existenți ai PPC Energie, cât și companii care dispun de sisteme fotovoltaice instalate de orice alt furnizor de pe piață. Pentru companiile care intenționează să facă primul pas în creșterea eficienței energetice și reducerea costurilor operaționale, PPC Energie oferă soluții fotovoltaice la cheie, care vor include unul dintre planurile de mentenanță disponibile. Pentru a asigura performanța…
Compromisurile făcute în faza de execuție a proiectelor de energie regenerabilă ajung, de cele mai multe ori, să genereze costuri semnificative în operare, avertizează reprezentanții companiei. Potrivit lui Andrei Baby, Sales Manager Roxtec România, într-un interviu acordat în exclusivitate IndustryNews.ro, presiunea pe costuri și termene determină adesea adoptarea unor soluții tehnice improvizate, care afectează fiabilitatea pe termen lung a infrastructurii energetice. În același timp, acesta subliniază că maturizarea pieței aduce o schimbare de paradigmă, cu un accent tot mai mare pe durabilitate, standarde tehnice și integrarea corectă a soluțiilor încă din faza de proiectare. Cum a evoluat activitatea Roxtec în…
Cota de piață a autoturismelor full electrice în totalul înmatriculărilor a ajuns, în România, la 6,5%, în luna martie a acestui an, față de 2,8% în aceeași perioadă din 2025, reiese din analiza Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), ce are la bază statistica Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI). Conform datelor publicate miercuri, la nivel general, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate – BEV și PHEV), precum și cele mild-hibrid și full hibrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) dețineau, în…
Odată cu începerea trimestrului 2 al anului 2026, tendințele de recrutare prin inteligență artificială se accelerează pentru firmele de recrutare din SUA. Cu un procentaj de 84% deținut de liderii în achiziție de talente (TA) care planifică adoptarea inteligenței artificiale în acest an (Korn Ferry TA Trends 2026) și 69% care o utilizează deja în recrutare (SHRM 2026 HR Tech Report), trecerea de la procesele manuale la sistemele autonome este incontestabilă. Pentru agențiile care gestionează plasamente temporare, contractuale și permanente de volum mare în sectoare precum IT, sănătate și comerț cu amănuntul, aceste tendințe înseamnă un timp de ocupare a…
Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, consideră că actuala criză energetică legată de războiul din Orientul Mijlociu este cea mai gravă criză pe care lumea a văzut-o vreodată, adăugând însă că aceasta ar trebui să accelereze dezvoltarea energiilor regenerabile, transmite AFP. Într-un interviu publicat, marți, în ziarul francez Le Figaro, Fatih Birol, a apreciat că „există și motive de optimism”, deoarece, în opinia sa, „arhitectura sistemului energetic global se va schimba” în următorii ani, potrivit Agerpres. „Va dura ani. Nu va fi o soluție la criza actuală, dar geopolitica energiei va fi profund transformată”, a declarat…
România s-ar putea impune ca un nou hub major de centre de date din Europa Centrală și de Est (CEE), estimările analiștilor plasând-o pe a doua cea mai importantă poziție din regiune după Polonia, creșterea investițiilor din acest segment fiind alimentată de o capacitate tot mai puternică de energie regenerabilă și de cererea de proiecte de inteligență artificială (IA). Printre proiectele majore deja anunțate se numără o dezvoltare comună a AIC și ClusterPower de 800 MW, un proiect al chinezilor de la Sany de energie verde plus centru de date în valoare de 1 miliard de euro și investiții public-private…
