Autor: Andreea Ionescu

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 2,7% în luna aprilie a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, în timp ce autovehiculele electrificate au raportat o majorare de 26% și o cotă de piață de 68%, arată datele preliminarii ale Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), publicate luni. Potrivit statisticii oficiale, ce are la bază cifrele centralizate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), la nivel general, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 62%, urmat de Clasa C – cu o cotă de 19,4% și Clasa B – cu…

Citește mai mult

IBM adoptă o abordare „Client Zero” în propunerea sa de afaceri privind IA agentică, după ce și-a implementat strategia pentru 270.000 de angajați din întreaga lume. Lee Ji-eun, directorul tehnic al IBM Coreea, a făcut clarificări asupra rezultatelor prezentate. Companiile sunt intrigate de promisiunea IA de a introduce noi eficiențe în procesele de afaceri, dar întrebările legate de costuri, rentabilitatea investiției, experiența și așteptările angajaților și managementul schimbării rămân preocupări importante, potrivit CIO.com. Pentru a răspunde preocupărilor clienților săi, IBM adoptă o abordare „Client Zero”, după ce a introdus IA direct în peste 70 dintre domeniile sale de afaceri pentru…

Citește mai mult

Firma clujeană BraveX Aero anunță, joi, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, că a finalizat dezvoltarea și validarea unei drone de uz militar, cu motor jet, care poate atinge viteze de până la 500 km/h. Aparatul de zbor fără pilot, denumit Vimana Jet, este acum gata de producție. BraveX Aero susține că Vimana Jet este „prima dronă românească cu propulsie jet, capabilă să atingă viteze de până la 500 km/h, cu un timp de zbor de 40 de minute la o viteză de croazieră de 250 km/h”. Firma clujeană dezvoltă două modele Vimana Jet, cu parametri ușor diferiți. Acestea pot…

Citește mai mult

Rezolv Energy a operaţionalizat parcul fotovoltaic St. George, unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice Bulgaria, construit pe amplasamentul fostului aeroport din Silistra. Conform unui comunicat al companiei, cu o investiţie de 300 de milioane de dolari, St. George este primul proiect pus în funcţiune de Rezolv Energy şi a fost finalizat într-un timp scurt, devenind pe deplin operaţional în mai puţin de trei ani de la preluarea drepturilor de dezvoltare. Alături de parcul solar St. George din Bulgaria, compania deţine în România un portofoliu care cuprinde trei proiecte majore: parcul eolian VIFOR de 461 MW din judeţul Buzău, cu…

Citește mai mult

Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2364 lei, în scădere cu 2,97 bani (-0,56%) față de cotația precedentă, de 5,2661 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,4493 lei, în scădere cu 2,34 bani (-0,52%), comparativ cu joi, când s-a situat la 4,4727 lei. Moneda națională s-a apreciat și în raport cu francul elvețian, calculat de BNR la 5,7194 lei, în scădere cu 3,24 bani (-0,56%), față de 5,7518 lei, cotația anterioară, conform Agerpres. Gramul de aur s-a ieftinit…

Citește mai mult

În pofida investițiilor din ultimii ani, sectorul infrastructurii la nivel global se confruntă cu o lipsă semnificativă de finanțare, de 64 trilioane de USD. Guvernele din întreaga lume și sectorul privat vor trebui să investească aproape 140 trilioane de USD până în 2050 pentru a acoperi acest deficit, pentru a ține pasul cu condițiile globale în continuă schimbare și pentru a răspunde nevoilor populației din întreaga lume. Este necesară o creștere semnificativă a productivității. Productivitatea infrastructurii este limitată nu de lipsa tehnologiei, ci de fragmentarea sistemelor, datelor și părților implicate, care reduce eficiența coordonării. Raportul, intitulat The intelligence layer: how…

Citește mai mult

Rompetrol Energy, operatorul centralei de cogenerare de pe platforma Petromidia, a înregistrat rezultate operaționale solide în perioada 30 decembrie 2025 – 30 aprilie 2026, reușind să susțină procesele tehnologice ale celei mai mari rafinării din țară – Petromidia Năvodari. Centrala, care a trecut prin toate testele și certificările necesare pentru funcționarea continuă, a produs, în primele patru luni, aproximativ 180.000 de MWh de energie electrică. Circa 25% din total a fost livrat în Sistemul Energetic Național, confirmând rolul important în echilibrarea producției și distribuției de energie electrică în regiunea Dobrogea. Valoarea energiei transferate în sistem a fost de peste 6…

Citește mai mult

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a lansat miercuri, 6 mai, Programul „SME ECO-TECH”, în cadrul unei conferințe. „Experiența de mai bine de 10 ani pe care o avem în colaborarea cu partea elvețiană ne arată foarte clar că aceste instrumente funcționează atunci când răspund unor nevoi reale din economie și când sunt construite mai mult în jurul firmelor și nu al procedurilor. În programele anterioare, peste 600 de IMM-uri românești au reușit să-și dezvolte activitatea și să creeze mai mult de 1.600 de locuri de muncă, iar acest lucru este o dovadă că atunci când finanțarea ajunge unde…

Citește mai mult

Redresarea Hidroconstrucția, unul dintre cei mai mari antreprenori români din domeniul construcțiilor hidroenergetice, reprezintă un caz rar pe piața locală: trecerea de la insolvență la profit într-un interval extrem de scurt. Intrată în procedură în 2022, compania a reușit ca, în 2024, să revină pe plus, cu un profit de peste 3 milioane de euro și distribuiri semnificative către creditori, pe fondul unui amplu proces de restructurare și valorificare de active, scrie Agenda Construcțiilor. „Potrivit datelor publice, doar 4-5% din procedurile de insolvență deschise în România depășesc etapa de observație și obțin confirmarea unui plan de reorganizare. Faptul că Hidroconstrucția…

Citește mai mult

Moneda națională s-a depreciat în continuare și marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2180 lei, în creștere cu 1,82 bani (+0,35%) față de cotația precedentă, de 5,1998 lei, înregistrând un nou maxim istoric. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,4644 lei, în creștere cu 2,68 bani (+0,60%), comparativ cu luni, când s-a situat la 4,4376 lei, conform Agerpres. Moneda națională s-a depreciat și în raport cu francul elvețian, calculat de BNR la 5,6974 lei, în creștere cu 3,04 bani (0,54%), față…

Citește mai mult