Close Menu

    Subscribe for news

    Recent news

    Atacul cibernetic de la Cadastru blochează piața imobiliară rezidențială

    July 21, 2026

    ACEA: Vânzările de mașini electrice au înregistrat un salt de 43% în luna mai

    June 23, 2026

    Cum și-a transformat Lumen Technologies întreaga forță de muncă în dezvoltatori de agenți IA

    June 22, 2026
    Facebook LinkedIn
    Facebook LinkedIn
    industrynews.roindustrynews.ro
    Send press release
    • Energy
    • Financial
    • Companies
    • Construction
    • Transportation
    • AI for business
    industrynews.roindustrynews.ro
    Home»Energy»O treime din finanțarea europeană dedicată tranziției energetice merge către proiecte dăunătoare mediului, în principal gaze fosile
    Energy

    O treime din finanțarea europeană dedicată tranziției energetice merge către proiecte dăunătoare mediului, în principal gaze fosile

    În domeniul energiei regenerabile, România a alocat până acum 1,3 miliarde de euro în proiecte durabile, fiind pe locul 2 după Cehia (1,4 miliarde euro).
    By Alexandru PopescuJuly 30, 2026No Comments4 Mins Read
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    CEE Bankwatch Network publică o nouă analiză a finanțărilor din Fondul pentru Modernizare în perioada 2021-2025, fond constituit cu o parte a certificatelor de carbon.  

    Raportul evaluează performanța Fondului la jumătatea perioadei de funcționare și examinează dacă îndeplinește obiectivul de a sprijini statele membre UE cu venituri mici să își adapteze sistemele energetice la țintele climatice.  

    ”Pentru fiecare 3 euro cheltuiți pe proiecte de tranziție energetică, cel puțin 1 euro a mers către proiecte dăunătoare mediului, în principal gaze fosile, incinerarea deșeurilor și incinerarea biomasei, incompatibile cu obiectivele decarbonizării. Acestea reprezintă între 21 și 35% din totalul plăților Fondului, echivalentul a 4,2 – 7,1 miliarde euro, în funcție de componența mai multor scheme mixte care pot sprijini aceste tehnologii alături de alte investiții pozitive”, susține asociația de mediu.

    Anul 2025 se remarcă ca fiind cel mai „sustenabil”. Proiectele de eficiență energetică au reprezentat peste 4,18 miliarde de euro, depășind cele 3,48 miliarde euro alocate unor astfel de măsuri până în acel moment.  

    ”În 2025 nu au mai fost aprobate proiecte de incinerare și doar 70 de milioane de euro au mers către gaze fosile și biomasă, fiind o sumă relativ redusă comparativ cu alți ani. Totuși această evoluție este privită cu scepticism, având în vedere că statele membre beneficiare se așteaptă la plăți viitoare de peste 850 de milioane euro pentru astfel de proiecte. Fondul este în continuare guvernat de lipsă de transparență. Comisia Europeană publică doar lista investițiilor aprobate, în timp ce lista completă a propunerilor depuse și justificarea respingerii unora dintre ele rămân nedivulgate. Acest lucru este dublat și de lipsa de informații din partea statelor membre. Calitatea datelor furnizate variază semnificativ de la o țară la alta”, spun oficialii Bankwatch.

    România se remarcă printre principalii beneficiari ai fondului, dar și printre țările care au accesat cei mai mulți bani pentru investiții în combustibili fosili. Astfel, în primii cinci ani de funcționare, Fondul pentru modernizare a distribuit 20,7 miliarde euro statelor membre beneficiare. România este cel mai mare beneficiar, cu 6,77 miliarde euro încasate până la finalul anului 2025. România a accesat până acum 47% din fondurile disponibile până la finalul programului de finanțare.

    Totodată, România a primit cei mai mulți bani pentru proiecte de gaze fosile (891 de milioane euro), urmată de Republica Cehă (836 de milioane euro) și Slovacia (180 de milioane euro). România a susținut 2 proiecte de centrale electrice, 4 investiții în conducte de transport gaze și o schemă pentru modernizarea CET-urilor. Ministerul Energiei a retras în luna iunie 2026 suportul pentru una dintre centralele electrice (Ișalnița), din cauza întârzierilor proiectului.  

    Dintre investițiile pozitive, România se situează pe locul 3 la proiectele de eficiență energetică (1,6 miliarde euro), în special în sectoarele rețelelor de încălzire centralizată și transport.  

    În domeniul energiei regenerabile, România a alocat până acum 1,3 miliarde de euro în proiecte durabile, fiind pe locul 2 după Cehia (1,4 miliarde euro). Unele scheme dedicate energiei regenerabile au fost catalogata ca „mixte” având potențial să conțină și proiecte nesustenabile precum microhidrocentrale. Lista de proiecte beneficiare în cadrul schemelor nu este publică.  

    România este de departe cel mai mare investitor în transportul și distribuția energiei electrice. Țara a primit până acum 1,6 miliarde de euro pentru rețeaua electrică, 76% din toate fondurile alocate acestui sector.  

    Raportul vine într-un moment crucial în care se revizuiește directiva care guvernează schema certificatelor de carbon și poate fi o sursă viabilă pentru îmbunătățirea fondului. Autorii subliniază că fondul trebuie să își alinieze investițiile cu obiectivele UE în materie de climă și energie. Printre recomandări se numără încetarea sprijinului pentru gazele fosile, incinerarea deșeurilor și biomasa nesustenabilă, creșterea sprijinului pentru electrificare, acordarea unei asistențe tehnice sporite țărilor cu o capacitate administrativă mai slabă și îmbunătățirea substanțială a transparenței și a responsabilității publice.

    Propunerea Comisiei pentru Directiva ETS, publicată în iulie 2026, aduce modificări substanțiale și Fondului pentru Modernizare. Cele mai importante sunt faptul că fondul va funcționa până în 2040 și că, începând cu 2031, investițiile în combustibili fosili nu vor mai fi eligibile. Deși acesta reprezintă un progres semnificativ, o eliminare treptată mai timpurie a finanțării combustibililor fosili ar fi mai coerentă cu obiectivele UE în materie de climă și energie.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Related Posts

    Greenvolt vinde două proiecte de stocare din Polonia de 400MW/ 1.6 GWh către A&R Investments

    October 23, 2026

    SANY cumpără un nou proiect de stocaj de 153 MW de la Renovatio

    October 21, 2026

    Caroli Foods utilizează, din acest an, energie solară în activitatea fabricii sale din Pitești

    October 21, 2026
    PPA
    Most read articles

    OMV Petrom: Proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Onești) obține o finanțare de 47 de mil. euro

    July 27, 2026

    PPC Renewables adaugă parcului eolian Fântânele-Vest un sistem BESS de 45 MW/ 91 MWh

    July 23, 2026

    PPC: Șapte stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice, puse în funcțiune la Aeroportul Otopeni

    July 21, 2026

    Gradațiile corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă majorează între 2,5% și 7,5% salariul de bază

    July 21, 2026
    Don't Miss

    BIMsprint: Digitalizarea construcțiilor devine o condiție de piață

    Construction October 23, 2026

    Digitalizarea sectorului construcțiilor va deveni, în următorii ani, o condiție tot mai importantă pentru accesul…

    O veche breșă de securitate arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI

    October 23, 2026

    Guvernanța fiscală înainte de exit: Cât contează în prețul tranzacției?

    October 23, 2026

    Iarna insolvențelor: Valul de falimente va continua să crească – analiză

    October 23, 2026

    Subscribe for news

    Subscribe for news

    PPA
    industrynews.ro
    Facebook LinkedIn
    • Energy
    • Companies
    • Construction
    • Financial
    • Transportation
    • AI for business
    • About us
    • TERMS AND CONDITIONS
    • Privacy Policy
    • COOKIES POLICY
    • EDITORIAL DISCLAIMER
    • Contact
    © 2026 industry news. All rights reserved

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.

    English
    Romanian