Close Menu

    Subscribe for news

    Recent news

    Atacul cibernetic de la Cadastru blochează piața imobiliară rezidențială

    July 21, 2026

    ACEA: Vânzările de mașini electrice au înregistrat un salt de 43% în luna mai

    June 23, 2026

    Cum și-a transformat Lumen Technologies întreaga forță de muncă în dezvoltatori de agenți IA

    June 22, 2026
    Facebook LinkedIn
    Facebook LinkedIn
    industrynews.roindustrynews.ro
    Send press release
    • Energy
    • Financial
    • Companies
    • Construction
    • Transportation
    • AI for business
    industrynews.roindustrynews.ro
    Home»AI for business»O veche breșă de securitate arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI
    AI for business

    O veche breșă de securitate arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI

    By Alexandru PopescuOctober 23, 2026No Comments6 Mins Read
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică.

    Potrivit unui comunicat de presă al Zitec, citat de Agerpres, calendarul s-a comprimat după ce informațiile despre vulnerabilitățile descoperite au fost publicate pe data de 20 octombrie, iar echipa PHP a lansat update-urile de urgență pe 21 octombrie, cu o zi mai devreme decât era planificat.

    „Autoritățile de securitate din Europa au cerut organizațiilor să își actualizeze imediat sistemele. Impactul e semnificativ, pentru că, potrivit W3Techs, PHP rulează pe 69,3% dintre site-urile al căror limbaj server-side este cunoscut. (…) cazul arată cât de mult s-a scurtat în era AI timpul pe care îl are o companie ca să reacționeze. Vulnerabilitățile, înregistrate ca CVE-2026-109618 și CVE-2026-109619, se regăsesc în PHP de mai bine de zece ani, iar semnalele au existat cu mult înainte de momentul de acum”, se arată în comunicat.

    Experții Calif, companie de AI red-teaming din California, subliniază faptul că întreg comportamentul care stă la baza problemei a fost semnalat într-un „bug report” încă din anul 2020, fără urmări, iar în 2024, în timpul primului audit extern de securitate al PHP, un dezvoltator din echipa de bază a observat primele semne ale vulnerabilității, după cum confirmă chiar PHP Foundation. A

    „Anul acesta, modelele AI de ultimă generație au schimbat situația. Wiz, Google, OpenAI și Calif au descoperit vulnerabilitățile în august, cu ajutorul AI, și le-au ținut confidențiale până când update-urile au fost pregătite. Wiz descrie momentul ca pe un punct de inflexiune, în care AI-ul a transformat un cod vulnerabil vechi de peste zece ani într-un atac funcțional”, punctează sursa citată.

    CERT-EU, echipa de răspuns la incidente de securitate a instituțiilor Uniunii Europene, a evaluat ambele vulnerabilități cu scorul CVSS de 9,2, ceea ce arată că, în anumite condiții, acestea permit unui atacator să ruleze cod pe server de la distanță, fără autentificare, și să citească din memoria serverului informații, precum parole, chei API sau certificate. În acest context, pentru o companie, riscul se traduce în date ale clienților expuse, servicii care pot fi oprite și acces la sistemele conectate.

    „Pentru că vulnerabilitatea se află în PHP, platforma pe care rulează aplicațiile, o companie poate fi expusă chiar dacă propriul cod este scris și întreținut corect. Evaluările experților s-au nuanțat pe măsură ce au apărut mai multe date. Amazon Threat Intelligence a înregistrat o primă tentativă de exploatare pe 17 octombrie, cu patru zile înaintea dezvăluirii publice. Pe 22 octombrie, Sansec, companie specializată în securitatea platformelor de e-commerce, a apreciat că o exploatare în masă e mai puțin probabilă decât se estima inițial, pentru că un atac are nevoie de cunoștințe specifice despre serverul vizat și de anumite condiții de configurare. În același timp, companii de securitate precum watchTowr au raportat tentative active de exploatare, iar agenția americană de securitate cibernetică CISA nu observase exploatări la momentul alertei sale din 21 octombrie. Pentru o companie, concluzia rămâne aceeași, pentru că riscul e real și update-ul are prioritate”, susține Zitec.

    Organizațiile mari au reacționat pe măsură: Wikimedia Foundation – care operează Wikipedia – a scos temporar din funcțiune o parte dintre sisteme, ca măsură de precauție, iar în România, Directoratul Național de Securitate Ciberetică (DNSC) a emis o alertă pentru cele două vulnerabilități.

    „PHP2Shell nu a fost singurul incident major al săptămânii. Tot între 17 și 20 octombrie, s-a aflat că cheile private ale opt certificate au fost compromise. Astfel de chei pot fi folosite pentru a emite certificate false pentru site-uri pe care atacatorul nu le controlează. Browserele majore au blocat certificatele afectate, eMudhra le-a revocat, iar proiecte precum Composer, managerul de pachete al ecosistemului PHP, și-au actualizat listele de certificate de încredere. Potrivit eMudhra, doar unul dintre cele opt certificate era folosit în producție și niciunul nu emisese certificate către utilizatori finali. În paralel, GitLab, platformă de dezvoltare software și CI/CD, a lansat în octombrie update-uri pentru vulnerabilitatea CVE-2026-97229, cu scorul maxim de 10, după ce o altă vulnerabilitate cu același scor, CVE-2026-85706, fusese exploatată activ în septembrie”, se precizează în comunicat.

    La momentul actual, update-urile oficiale acoperă versiunile PHP 8.5.12, 8.4.27, 8.3.36 și 8.2.35, în timp ce PHP 8.1 și versiunile mai vechi au ajuns la „end-of-life”, iar pentru PHP 7.4, 8.0 și 8.1 au fost publicate doar backport-uri minimale de cod-sursă, care trebuie integrate și testate de fiecare echipă.

    „Experiența ultimelor zile confirmă că viteza de reacție depinde de infrastructura construită dinainte. Pe proiectele pe care le operează pentru clienți, Zitec a răspuns în două etape. Înaintea publicării update-urilor oficiale, echipa de incident a urmărit în timp real informațiile din surse verificate și a aplicat măsuri țintite, inclusiv reguli de WAF, care au protejat aplicațiile împotriva tentativelor de exploatare. În paralel, echipa a aplicat o măsură separată pentru incidentul eMudhra. În a doua etapă, în 15 minute de la publicarea imaginilor PHP actualizate, pipeline-urile automate au generat imaginile specifice fiecărui proiect, iar echipele le-au verificat, testat și lansat în mediile de producție. Proiectele au rămas cu zero atacuri confirmate până la data publicării”, conform sursei citate.

    Una dintre recomandările experților, ca prim pas, este instalarea update-ului PHP cât mai curând, iar un Web Application Firewall pus în fața aplicațiilor expuse blochează tiparele de atac cunoscute și câștigă timp până la update.

    „Cloudflare a livrat reguli dedicate inclusiv pe planul gratuit, cu aproximativ nouă ore înainte de dezvăluirea publică, iar echipa Zitec lucrează cu astfel de soluții specializate, precum Cloudflare și Google Cloud Armor. Totuși, WAF-ul rămâne o apărare suplimentară, iar Cloudflare își descrie propriile reguli drept o soluție temporară, ajustată pe măsură ce atacatorii își schimbă metodele. Incidentul eMudhra adaugă o recomandare pentru toate companiile, indiferent dacă folosesc sau nu PHP: listele de certificate de încredere din aplicații, biblioteci și containere trebuie actualizate odată cu restul stack-ului tehnologic, pentru că browserele s-au protejat automat, dar multe aplicații au nevoie de un update explicit”, notează specialiștii.

    Totodată, pe termen lung, se recomandă companiilor să trateze update-urile, protecția aplicațiilor și planul de reacție ca parte din strategia de business.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Related Posts

    Vertiv vizează o creștere de până la 30% a volumului cumulat de tokenuri AI generate în primele 12 luni, prin utilizarea NVIDIA DSX

    October 23, 2026

    Echipele de HR experimentează cu prudență utilizarea IA pentru a stabili remunerarea angajaților

    October 23, 2026

    Cîmpean, DNSC: Avem nevoie de soluții și de parteneri tehnologici de încredere pentru a gestiona riscurile cibernetice

    October 21, 2026
    PPA
    Most read articles

    OMV Petrom: Proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Onești) obține o finanțare de 47 de mil. euro

    July 27, 2026

    PPC Renewables adaugă parcului eolian Fântânele-Vest un sistem BESS de 45 MW/ 91 MWh

    July 23, 2026

    PPC: Șapte stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice, puse în funcțiune la Aeroportul Otopeni

    July 21, 2026

    Gradațiile corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă majorează între 2,5% și 7,5% salariul de bază

    July 21, 2026
    Don't Miss

    BIMsprint: Digitalizarea construcțiilor devine o condiție de piață

    Construction October 23, 2026

    Digitalizarea sectorului construcțiilor va deveni, în următorii ani, o condiție tot mai importantă pentru accesul…

    O veche breșă de securitate arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI

    October 23, 2026

    Guvernanța fiscală înainte de exit: Cât contează în prețul tranzacției?

    October 23, 2026

    Iarna insolvențelor: Valul de falimente va continua să crească – analiză

    October 23, 2026

    Subscribe for news

    Subscribe for news

    PPA
    industrynews.ro
    Facebook LinkedIn
    • Energy
    • Companies
    • Construction
    • Financial
    • Transportation
    • AI for business
    • About us
    • TERMS AND CONDITIONS
    • Privacy Policy
    • COOKIES POLICY
    • EDITORIAL DISCLAIMER
    • Contact
    © 2026 industry news. All rights reserved

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.

    English
    Romanian