Închide meniul

    Abonează-te pentru noutăți

    Știri recente

    Atacul cibernetic de la Cadastru blochează piața imobiliară rezidențială

    iulie 21, 2026

    ACEA: Vânzările de mașini electrice au înregistrat un salt de 43% în luna mai

    iunie 23, 2026

    Cum și-a transformat Lumen Technologies întreaga forță de muncă în dezvoltatori de agenți IA

    iunie 22, 2026
    Facebook LinkedIn
    Facebook LinkedIn
    industrynews.roindustrynews.ro
    Trimite comunicat de presă
    • Energie
    • Financiar
    • Companii
    • Construcții
    • Transport
    • AI for business
    industrynews.roindustrynews.ro
    Acasă»Energie»JT Grup Oil finalizează JT Terminal, investiție de 30 mil. euro – capacitate de 1 mln. tone/an
    Energie

    JT Grup Oil finalizează JT Terminal, investiție de 30 mil. euro – capacitate de 1 mln. tone/an

    De Andreea Ionescuseptembrie 3, 2026Niciun comentariu5 Mins Citește
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr E-mail
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest E-mail

    JT Grup Oil S.A. (BVB: JTG), companie românească activă pe piața distribuției de carburanți, anunță finalizarea JT Terminal și face pasul către un model de business integrat, care combină tradingul, logistica, stocarea și distribuția de produse petroliere. Proiectul, dezvoltat în urma unei investiții de aproximativ 30 de milioane de euro, intră în etapa operațională și adaugă pieței o capacitate de operare de până la 1 milion de tone de produse petroliere anual.

    Finalizarea investiției vine într-un moment în care securitatea aprovizionării, diversificarea rutelor logistice și accesul la infrastructura de stocare și distribuție au devenit teme centrale pentru piața energetică europeană. Amplasarea JT Terminal în Portul Constanța, la Marea Neagră, accesul la coridorul Dunăre – Marea Neagră și conectarea fluxurilor maritime și fluviale cu infrastructura feroviară și rutieră oferă un avantaj logistic important pentru România, Republica Moldova, Serbia și Ucraina. Terminalul creează un nou punct de intrare, stocare și distribuție pentru produse petroliere și contribuie la consolidarea rolului Portului Constanța în fluxurile logistice către Republica Moldova, Serbia și Ucraina.

    Infrastructura modernă a JT Terminal reduce timpii necesari operațiunilor logistice și crește flexibilitatea fluxurilor de aprovizionare, fiind proiectată să deservească atât piața din România, cât și Republica Moldova, Serbia și Ucraina și să susțină dezvoltarea unor noi fluxuri comerciale către aceste piețe.

    Bogdan Aldea, Președintele Consiliului de Administrație și Director General al JT Grup Oil a declarat: „Finalizarea JT Terminal înseamnă pentru noi încheierea celui mai complex proiect de investiții pe care JT Grup Oil l-a realizat până în prezent. Am început această investiție pornind de la o nevoie concretă a pieței – România are nevoie de capacități suplimentare prin care să poată aduce, stoca și distribui volume mai mari de produse petroliere. Astăzi, această infrastructură există, iar investiția depășește dezvoltarea unei noi linii de business pentru JT Grup Oil – terminalul introduce în piață o capacitate suplimentară de import, stocare și distribuție și contribuie la diversificarea infrastructurii prin care România își poate asigura necesarul de produse petroliere.”

    Jean Paul Tucan, acționar majoritar al companiei: ”JT Terminal este una dintre cele mai importante investiții pe care le-am realizat și un proiect în care am crezut de la început, chiar dacă am întâmpinat multe provocări. Vorbim despre o investiție realizată prin aport de capital privat românesc, finanțare bancară și fonduri europene, pe care am dus-o la bun sfârșit în ciuda unui proces complex, care a presupus inclusiv întârzieri de aproximativ nouă luni și numeroase provocări administrative. Dincolo de ceea ce înseamnă JT Terminal pentru dezvoltarea companiei, am livrat o infrastructură care pune la dispoziția economiei o nouă poartă de intrare pentru produse petroliere, care poate susține aprovizionarea României, Republicii Moldova, Serbiei și Ucrainei.”

    De la distribuția de carburanți la un model de business integrat

    Pentru JT Grup Oil, operaționalizarea JT Terminal schimbă semnificativ dimensiunea și structura businessului. Compania trece de la un model concentrat în principal pe distribuția de carburanți către unul integrat, care reunește tradingul, logistica, stocarea și distribuția și îi permite să participe la o parte mai mare a lanțului valoric, de la intrarea produsului în țară și stocare până la livrarea către clienți. Noua infrastructură creează premisele pentru creșterea volumelor tranzacționate, atragerea de parteneri internaționali și dezvoltarea unor noi fluxuri comerciale către România, Republica Moldova, Serbia și Ucraina. Încă din perioada de dezvoltare a proiectului, JT Grup Oil a indicat existența unui interes comercial din partea unor companii din Republica Moldova, Serbia și Ucraina pentru utilizarea noii capacități logistice.

    „Operaționalizarea JT Terminal schimbă fundamental capacitatea noastră de dezvoltare. Avem acum infrastructura necesară pentru a opera volume de până la 1 milion de tone anual și pentru a dezvolta parteneriate cu mari companii internaționale, precum și noi fluxuri comerciale prin Portul Constanța. Pentru următorii ani, obiectivul nostru este să creștem gradual gradul de utilizare a terminalului și volumele tranzacționate, păstrând în același timp disciplina financiară și transparența pe care statutul de companie listată ni le impune”, spune Bogdan Aldea.

    Finalizarea JT Terminal reprezintă baza următoarei etape de dezvoltare a JT Grup Oil, compania continuând strategia de dezvoltare a infrastructurii logistice, prin dezvoltarea unui nou terminal de bitum. Astfel, Grupul urmărește să extindă infrastructura disponibilă și să intre pe un segment complementar activităților actuale. În paralel, JT Grup Oil lucrează la dezvoltarea proiectului de la Dubova, amplasat într-un punct strategic la intrarea/ieșirea din România. Proiectul este în curs de dezvoltare și va avea o capacitate operațională de 20.000 de tone pe lună, completând infrastructura logistică a Grupului și susținând fluxurile transfrontaliere de produse petroliere.

    O nouă capacitate logistică pentru România, Republica Moldova, Serbia și Ucraina

    JT Terminal dispune de opt rezervoare, cu o capacitate statică totală de stocare de 31.500 de tone, și este proiectat pentru un volum anual de operare de până la 1 milion de tone, prin rotația stocurilor. Infrastructura permite gestionarea barjelor cu capacități cuprinse între 3.000 și 9.000 de tone, operarea simultană a 16 vagoane pe două linii ferate paralele și operarea fluxurilor pentru până la 100 de autocisterne pe zi.

    Capacitatea de încărcare și descărcare a JT Terminal ajunge la 700–1.000 de tone pe oră pentru nave, 300–700 de tone pe oră pentru trenuri și 250 de tone pe oră pentru autocisterne. Automatizarea integrală a terminalului permite coordonarea fluxurilor din centrul de comandă și reducerea timpilor de operare, un avantaj important într-un sector în care viteza de rotație a produsului influențează direct costurile logistice.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr E-mail

    Posturi conexe

    Greenvolt vinde două proiecte de stocare din Polonia de 400MW/ 1.6 GWh către A&R Investments

    octombrie 23, 2026

    SANY cumpără un nou proiect de stocaj de 153 MW de la Renovatio

    octombrie 21, 2026

    Caroli Foods utilizează, din acest an, energie solară în activitatea fabricii sale din Pitești

    octombrie 21, 2026
    PPA
    Cele mai citite articole

    OMV Petrom: Proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Onești) obține o finanțare de 47 de mil. euro

    iulie 27, 2026

    PPC Renewables adaugă parcului eolian Fântânele-Vest un sistem BESS de 45 MW/ 91 MWh

    iulie 23, 2026

    PPC: Șapte stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice, puse în funcțiune la Aeroportul Otopeni

    iulie 21, 2026

    Gradațiile corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă majorează între 2,5% și 7,5% salariul de bază

    iulie 21, 2026
    Don't Miss

    BIMsprint: Digitalizarea construcțiilor devine o condiție de piață

    Construcții octombrie 23, 2026

    Digitalizarea sectorului construcțiilor va deveni, în următorii ani, o condiție tot mai importantă pentru accesul…

    O veche breșă de securitate arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI

    octombrie 23, 2026

    Guvernanța fiscală înainte de exit: Cât contează în prețul tranzacției?

    octombrie 23, 2026

    Iarna insolvențelor: Valul de falimente va continua să crească – analiză

    octombrie 23, 2026

    Abonează-te pentru noutăți

    Abonează-te pentru noutăți

    PPA
    industrynews.ro
    Facebook LinkedIn
    • Energie
    • Companii
    • Construcții
    • Financiar
    • Transport
    • AI for business
    • Despre noi
    • TERMENI ȘI CONDIȚII
    • Privacy Policy
    • POLITICA DE COOKIES
    • DISCLAIMER EDITORIAL
    • Contact
    © 2026 industry news. Toate drepturile rezervate

    Tastați mai sus și apăsați Enter pentru căutare. Apăsați Esc pentru a anula.

    Romanian
    English