Compania românească Aerostar Bacău, care activează în industria aeronautică și de apărare, investește aproape 8,7 milioane de euro, din fonduri proprii, pentru construirea unui nou hangar de mentenanță a avioanelor civile și a infrastructurii aferente la Aeroportul Internațional Iași. Investiția vine într-o perioadă de creștere pentru companie, care a ajuns în primul semestru din 2026 la afaceri de aproape 400 milioane lei (circa 78 milioane euro), în creștere cu aproximativ 27%, și un profit net de aproape 90 milioane lei (circa 17,6 milioane euro), aproape dublu față de aceeași perioadă din 2025, conform StrartUpCafe.

Separat, compania va investi încă 995.000 de euro, fără TVA, pentru realizarea platformei de acces, amenajările edilitare și împrejmuirea terenului.

Valoarea cumulată a celor două lucrări ajunge astfel la 8,695 milioane de euro, investiția urmând să fie finanțată integral din sursele proprii ale Aerostar, se arată într-un raport către BVB.

Durata estimată pentru realizarea investiției este de 12-18 luni.

În primul semestru din 2026, Aerostar a raportat o cifră de afaceri de aproape 400 milioane lei, echivalentul a aproximativ 78 milioane EUR.

Față de primele șase luni din 2025, când cifra de afaceri a fost de 314,6 milioane lei (circa 61,7 milioane EUR), avansul este de aproximativ 27%.

Share.
Ieși din versiunea mobilă