Analiștii și investitorii internaționali anticipează că prețul aurului ar putea atinge un nou maxim istoric în următoarele 12–18 luni. Printre factorii care ar putea susține creșterea se numără incertitudinile geopolitice, inflația și cererea din partea băncilor centrale. O atenție deosebită este acordată semnalelor venite din Germania, care sugerează o posibilă schimbare de strategie în ceea ce privește rezervele de aur.
După ce a atins aproximativ 5.500 de dolari pe uncie troy în ianuarie 2026, prețul aurului a înregistrat o corecție semnificativă, coborând până în jurul valorii de 4.100 de dolari. Potrivit experților consultați de Financial Times, metalul prețios ar putea atinge un nou maxim istoric în următoarele 12–18 luni.
Aceste estimări se bazează pe așteptările că investitorii vor continua să caute active de refugiu pentru a se proteja împotriva incertitudinilor geopolitice, turbulențelor de pe piețele financiare, inflației și scăderii prețurilor obligațiunilor guvernamentale. Goldman Sachs estimează că prețul aurului va ajunge la 4.900 de dolari pe uncie troy până la sfârșitul anului 2026, cu aproximativ 800 de dolari peste nivelul actual.
Ar putea Germania să impulsioneze o nouă creștere a prețului aurului?
Interesul pentru evoluția viitoare a prețului aurului a fost alimentat și de declarațiile președintelui Bundesbank, Joachim Nagel, făcute în cadrul unui discurs susținut la Sorrento, în Italia, la începutul acestei luni.
Nagel a prezentat argumente în favoarea diversificării activelor băncii centrale prin creșterea deținerilor de aur. Acesta a subliniat că, deși randamentele în creștere ale obligațiunilor guvernamentale le-au făcut mai atractive din perspectiva rentabilității, majorarea nivelurilor de îndatorare a amplificat îngrijorările legate de riscul de credit asociat acestora.
Președintele Bundesbank a evidențiat, de asemenea, importanța luării în considerare a riscurilor geopolitice în deciziile privind administrarea rezervelor băncilor centrale.
Deși aurul se bucură deja de un interes ridicat din partea numeroaselor bănci centrale din Asia și Europa de Est, o astfel de poziție exprimată de Germania ar putea indica o schimbare semnificativă de abordare la nivelul celei mai importante bănci centrale din zona euro. Semnalul este cu atât mai relevant cu cât Bundesbank nu a mai achiziționat aur de aproape 30 de ani. Mai mult, în perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, chiar și atunci când dispunea de un excedent de dolari americani, banca a ales să nu cumpere aur, ținând cont de relația cu principalul său aliat transatlantic.
Deși declarațiile lui Nagel nu reprezintă o decizie oficială privind achiziționarea unor cantități suplimentare de aur, o eventuală schimbare de politică a Bundesbank ar putea transmite un semnal important piețelor financiare internaționale.
„Ne aflăm într-o etapă de acumulare, după corecția neașteptată înregistrată la începutul acestui an. Pentru a susține o nouă creștere, este nevoie să vedem achiziții din partea mai multor categorii de investitori, iar semnalul transmis de băncile centrale, care sunt cei mai mari jucători din piață, este deosebit de important. Ar fi cu atât mai interesant dacă băncile centrale din Europa de Vest s-ar alătura acestui trend, așa cum sugerează semnalele primite săptămâna trecută. Un astfel de scenariu ar transmite un semnal puternic pieței și ar putea determina o creștere rapidă a prețurilor către un nou nivel, mai ridicat”, a declarat Victor Dima, Manager de Trezorerie la Tavex România.
O schimbare mai amplă în sistemul monetar global
Potrivit unui sondaj realizat de World Gold Council în rândul a 74 de bănci centrale, publicat în luna iunie a acestui an, 45% dintre instituțiile participante intenționează să își majoreze rezervele de aur în următoarele 12 luni. Este cel mai ridicat procent înregistrat de la lansarea sondajului, în 2018. În același timp, o singură bancă centrală intenționează să își reducă expunerea la metalul prețios.
„Cu alte cuvinte, asistăm la o transformare structurală lentă, dar semnificativă, a sistemului monetar global. O schimbare chiar mai amplă decât destrămarea sistemului Bretton Woods și decizia președintelui american Richard Nixon de a suspenda convertibilitatea dolarului în aur, în 1971. În esență, asistăm la o înlocuire treptată a obligațiunilor guvernamentale din poziția de principal activ de rezervă al băncilor centrale și la revenirea aurului la rolul pe care l-a avut timp de secole”, adaugă Victor Dima.
În acest context, estimările privind atingerea unui nou maxim istoric al prețului aurului capătă o relevanță suplimentară. O eventuală intrare a unei mari bănci centrale din Europa de Vest în rândul cumpărătorilor activi de aur ar putea deveni un factor important în evoluția viitoare a prețului metalului prețios.