BT Asset Management SAI (BTAM) a ajuns la 450.000 de investitori și a atins pragul istoric de 10 miliarde lei active administrate, echivalentul a aproximativ 2 miliarde de euro.
Aproape 40% din totalul tranzacțiilor realizate de clienții BTAM au vizat fondul care replică structura indicelui ROTX de la Bursa de Valori București, ceea ce confirmă apetitul tot mai mare pentru investiții corelate cu piața locală de capital.
În 2025, aproape 60% din persoanele din România care au făcut primul pas către investițiile în fonduri au ales fondurile administrate de BTAM. Comunitatea a crescut semnificativ: numărul investitorilor în fondurile BTAM este de patru ori mai mare față de 2023.
“Dinamica BT Asset Management arată că economisirea prin fonduri prinde teren, că este accelerată puternic de tehnologie și schimbă modul în care românii își pregătesc viitorul financiar. Ne dorim să susținem această evoluție și să contribuim la o cultură a investițiilor tot mai puternică în România. Schimbarea se vede deja în comportamentul investitorilor: tot mai multă consecvență, interes crescut și persoane mai informate” – declară Dan Dascăl, Director General, BT Asset Management.
Banca a mai anunțat că aproximativ 235.000 de persoane folosesc BT Pay pentru a investi în fonduri administrate de BTAM, iar 90% din tranzacțiile în fondurile administrate de BT Asset Management sunt realizate prin intermediul aplicației. Suma minimă necesară pentru o primă investiție este 50 de lei, 25 de euro sau 25 de dolari.
BTAM pune la dispoziție 14 fonduri în lei, euro și dolari – de la obligațiuni și acțiuni, până la cele de nișă în agricultură, energie, imobiliare și tehnologie – cu grade diferite de risc.

