Atacul cibernetic care a blocat sistemele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) riscă să întrerupă revenirea pieței rezidențiale și pune presiune pe cumpărătorii care mai au doar câteva zile pentru a finaliza achiziția locuințelor cu TVA de 9%, avertizează compania de consultanță Crosspoint Real Estate.

Fără extrase de carte funciară și fără posibilitatea efectuării intabulărilor, notarii nu pot autentifica vânzările, băncile nu pot finaliza creditele ipotecare, iar cumpărătorii și dezvoltatorii nu pot încheia tranzacțiile pregătite anterior atacului, susține compania, conform StartupCafe.

Problema este cu atât mai gravă pentru locuințele care trebuie livrate până la 31 iulie 2026 pentru a beneficia de cota tranzitorie de TVA de 9%.

De la 1 august, pentru tranzacțiile care nu mai îndeplinesc condițiile regimului tranzitoriu se aplică TVA de 21%.

Diferența poate ajunge la 72.000 de lei, aproximativ 14.000 EUR, în cazul unei locuințe de 600.000 de lei, fără TVA.

Incidentul s-a produs într-un moment în care piața rezidențială dădea semne de revenire, după începutul slab de an.

Numărul tranzacțiilor cu apartamente a scăzut cu 16,6% în primele trei luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor ANCPI centralizate de Crosspoint Real Estate.

Ulterior, lunile aprilie, mai și iunie au adus trei creșteri consecutive ale tranzacțiilor cu apartamente față de perioadele similare din anul anterior: 2,2% în aprilie, aproape 16% în mai și peste 26% în iunie, susține compania.

La nivelul întregii piețe, incluzând apartamente, case și terenuri, ANCPI a raportat 51.808 imobile vândute în iunie 2026, cu 1.494 mai multe decât în mai și cu 2.615 peste nivelul din iunie 2025.

Share.
Exit mobile version