Tinerii sub 30 de ani reprezintă un sfert dintre utilizatorii unei platforme de investiții, iar ETF-uri și acțiunile tech sunt cele mai tranzacționate, arată o analiză de specialitate.

Astfel, conform XTB, un utilizator din patru are între 18 și 30 de ani (26%), iar peste 40% dintre cei din această categorie sunt deja activi în piață.

În același context, prima investiție a tinerilor este realizată, în medie, la aproximativ 71 de zile de la deschiderea contului, ceea ce arată că interesul pentru investiții se transformă, la un moment dat, în acțiuni concrete.

Datele centralizate de către specialiștii platformei de investiți evidențiază faptul că, prin comparație, segmentul 31-45 de ani reprezintă aproximativ 49% din totalul utilizatorilor, iar prima investiție este realizată de reprezentanții acestuia, în medie, după aproape 77 de zile de la deschiderea contului.

Totodată, categoria 46-60 de ani reprezintă aproape 20% din totalul utilizatorilor și ajunge la prima investiție după circa 58 de zile, în timp ce investitorii de peste 60 de ani au o pondere de aproape 4%. Totuși, aceștia fac prima investiție cel mai rapid, media fiind de aproape 47 de zile de la deschiderea contului, conform Agerpres.

În ceea ce privește preferințele investiționale, ETF-urile ocupă primele poziții în topul instrumentelor alese de către utilizatorii cu vârste între 18 și 30 de ani. În topul preferințelor se regăsesc trei direcții: ETF-uri pe piața americană (în special pe S&P 500), ETF-uri globale, folosite pentru diversificare (precum EUNL.DE și VWCE.DE), dar și ETF-uri cu expunere mai concentrată pe tehnologie (precum SXRV.DE și QDVE.DE).

De asemenea, interes există în zona acțiunilor individuale, unde se remarcă Nvidia și AMD, două companii americane din industria semiconductorilor, alături de Tesla, în continuare unul dintre cele mai cunoscute nume din sectorul auto electric.

„În zona CFD-urilor, aurul se evidențiază drept unul dintre cele mai urmărite instrumente în rândul utilizatorilor XTB care fac parte din Gen Z. Alături de aur, se remarcă și US100, indicele care urmărește evoluția celor mai mari 100 de companii non-financiare din SUA, dar și EUR/USD, una dintre cele mai cunoscute perechi valutare la nivel global, care reflectă raportul dintre euro și dolarul american”, se menționează în analiza citată.

Fondată în 2004 în Polonia, XTB este o companie axată pe tehnologie, reglementată de mai multe autorități din întreaga lume, inclusiv Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia, Comisia de Valori Mobiliare și Burse din Cipru și Autoritatea de Conduită Financiară.

Platforma este listată la Bursa de Valori din Varșovia, din anul 2016.

Aplicația ajută peste două milioane de oameni să își atingă obiectivele financiare, iar clienții pot investi în acțiuni și ETF-uri, pot crea planuri de investiții personalizate și pot tranzacționa CFD-uri pe indici, valute, mărfuri și criptomonede.

Share.
Ieși din versiunea mobilă