Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că i-a solicitat ministrului Energiei, Dumitru Chisăliță, un raport în baza căruia Guvernul să adopte un pachet de măsuri pentru o mai bună punere în valoare a mixului energetic.

”Energia este, după cum știți, una din temele principale de interes pentru investitori, este importantă pentru nivelul nostru de competitivitate și atractivitate economică, este foarte, foarte importantă pentru români. Ca urmare, i-am cerut domnului ministru al Energiei să pregătească un raport pe baza căruia, împreună cu reprezentanții celorlalte ministere implicate, să venim cu un pachet de măsuri în care să punem mai bine în valoare mixul nostru energetic”, a declarat Luca Niculescu, în cadrul ședinței de Guvern.

”Trebuie să spunem foarte clar că principalul punct pe care mi l-am propus este tocmai trecerea cu bine a acestei ierni. L-am pus din cauza situației în care ne găsim și tocmai de aceea cred că cel mai important este să ne concentrăm să avem suficientă energie, să avem suficiente capacități de producție, să fie operaționale toate aceste capacități, ținând seama exact de situația aceasta, care nu este în momentul de față deloc roz”, a declarat ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, într-un interviu acordat Agerpres.

”Dacă e să mă refer la tot ce știu eu din istoria industriei energetice, este una dintre situațiile grele sau printre cele mai grele care care au existat. Și atunci, da, preocuparea principală, desigur, în cadrul acestor acțiuni, în primul și în primul rând, sunt capacitățile de producție. Cred că aproape zilnic am avut întâlniri fie cu toată lumea, fie cu părți din diversele sectoare energetice, tocmai pentru a încerca să ne asigurăm că lucrurile vor merge într-o direcție pozitivă la nivelul iernii. În momentul de față, chiar dacă sunt foarte multe situații limită, putem să spunem că soluțiile arată că sunt elemente cu care putem să mergem mai departe.

În același timp, e foarte important să înțelegem că în situații limită trebuie să te pregătești cu diverse scenarii care pot să fie la limită. Asta nu înseamnă că trebuie să fim îngrijorați sau trebuie să fim într-o situație atipică sau altfel decât în alți ani, dar, în același timp, trebuie să înțelegem că sunt diverse modalități de a trece peste o iarnă grea, așa cum o vedem în momentul de față.

Un element important care trebuie luat în considerare este acel document prin care am prelungit situația de alertă, tocmai datorită faptului că, deși nu putem spune că există o probabilitate de 100% să se întâmple, situația atipică pe care o avem în momentul de față recomandă să avem la îndemână mecanisme care să poată să fie acționate de așa natură încât, în anumite momente, să putem să trecem peste ceea ce ne-ar putea rezerva acele momente.

Totodată, pe piața gazelor naturale, de exemplu, mecanisme privind situațiile de urgență se aplică începând cu anul 2014. Deci avem 12 ani. Chiar dacă în acești 12 ani n-a fost niciodată o situație concretă de a le activa și de a le aplica, asta nu înseamnă că nu trebuie să fii pregătit pentru absolut orice se poate întâmpla.

Trebuie să înțelegem că energia presupune un element de continuitate. Ceea ce se consumă trebuie să fie egal cu ceea ce se produce, respectiv cu ceea ce se stochează la un moment dat. Dacă această ecuație nu este respectată, oricând se pot întâmpla nefuncționalități, iar aceste nefuncționalități, practic, poți să le previi în două modalități: să crești producția, dar are o limită în funcție de ceea ce ai disponibil la un moment dat, să crești importurile, dar și ele sunt limitate de capacitățile, respectiv de cantitățile disponibile, sau să reduci consumul. Nu există practic o a treia. Deci, ori crești cantitatea produsă/importată, ori scazi cantitatea efectiv consumată. Și atunci, prin prisma acestor realități trebuie să înțelegem și să vedem lucrurile viitoare.

Iar, da, preocuparea principală este trecerea acestei ierni, pentru că e un număr destul de important de crize care se suprapun. Putem să vorbim de o policriză în care ne găsim în momentul de față”, a mai spus Chisăliță.

Share.
Ieși din versiunea mobilă