Închide meniul

    Abonează-te pentru noutăți

    Știri recente

    Atacul cibernetic de la Cadastru blochează piața imobiliară rezidențială

    iulie 21, 2026

    ACEA: Vânzările de mașini electrice au înregistrat un salt de 43% în luna mai

    iunie 23, 2026

    Cum și-a transformat Lumen Technologies întreaga forță de muncă în dezvoltatori de agenți IA

    iunie 22, 2026
    Facebook LinkedIn
    Facebook LinkedIn
    industrynews.roindustrynews.ro
    Trimite comunicat de presă
    • Energie
    • Financiar
    • Companii
    • Construcții
    • Transport
    • AI for business
    industrynews.roindustrynews.ro
    Acasă»Financiar»România a încheiat anul 2025 în recesiune tehnică, marcată de stagflație
    Financiar

    România a încheiat anul 2025 în recesiune tehnică, marcată de stagflație

    România a încheiat anul 2025 în recesiune tehnică, marcată de stagflație. Recesiunea tehnică, definită ca două trimestre consecutive de reducere a PIB-ului, a avut loc de mai multe ori în ultimii doi ani
    De Alexandru Popescufebruarie 13, 2026Niciun comentariu5 Mins Citește
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr E-mail
    institutul-national-de-statistica
    institutul-national-de-statistica
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest E-mail

    Recesiunea tehnică, definită ca două trimestre consecutive de reducere a PIB-ului, a avut loc de mai multe ori în ultimii doi ani, spune analistul Adrian Negrescu. Stagnarea economiei are loc în paralel cu un puseu inflaționist, fenomen numit stagflație. După anunțul INS, băncile comerciale și-au redus prognozele de creștere pentru 2026 până la 0,6% (ING) -maximum1% (BCR).

    Economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025, acesta fiind al doilea trimestru consecutiv de scădere, potrivit datelor semnal publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).

    România traversează o recesiune tehnică prelungită pe fondul politicilor fiscale incoerente din ultimii ani, însă trendul descendent al inflației și perspectiva reducerii dobânzii de politică monetară pot crea condiții pentru reluarea creșterii economice în a doua parte a anului 2026, susține consultantul economic Adrian Negrescu.

    „Avertismentele pe care le lansam în urmă cu doi ani s-au transformat astăzi în realitate statistică. Institutul Național de Statistică a confirmat ceea ce politicienii au negat vehement până acum: România traversează o recesiune tehnică prelungită, efect direct al politicilor fiscale incoerente aplicate de guvernările de la Palatul Victoria, fără excepții. Cifrele sunt reci și implacabile – în ultimii doi ani, economia a înregistrat nu mai puțin de cinci trimestre de scădere: primele două din 2024, urmate de trimestrele 1, 3 și 4 din 2025”, a scris Adrian Negrescu pe Facebook, într-un comentariu intitulat: „Cronica unei recesiuni anunțate: Cum au îngropat ‘invențiile fiscale’ economia României și ce urmează în 2026”, citat de Agerpres.

    Realitatea economică arată, fără niciun dubiu, că mediul de afaceri a fost sugrumat sistematic timp de patru ani, consideră Negrescu.

    În opinia sa, „invențiile fiscale” și taxele suprapuse nu au adus prosperitate la buget, ci au generat un recul inerent. Astfel, pentru populație, termenul tehnic de „recesiune” se traduce simplu: banii nu mai ajung pentru un trai decent.

    „Explozia facturilor la energie, scumpirea alimentelor și povara taxelor au erodat masiv puterea de cumpărare, transformând statistica în dificultăți zilnice pentru milioane de români”, a punctat consultantul economic.

    La rândul său, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu, afirmă că România se află într-o situație de stagflație, adică o economie care stagnează cu inflație ridicată, situație cauzată de cheltuielile publice scăpate de sub control în anii anteriori, iar soluția o reprezintă reducerea acestora.

    „Vedem că în trimestrul IV versus trimestrul III a fost o scădere puternică a PIB-ului pe date ajustate sezonier, de 1,9%. Cumva era de așteptat, având în vedere scăderea puternică a consumului în trimestrul IV. Coroborat cu ce s-a întâmplat în trimestrul III versus trimestrul II, e adevărat, e la limită. Dar că e minus, e un minus 0,1, mă rog, ajustat de la minus 0,2 în raportarea anterioară. Definiția de manual este recesiune tehnică, adică două trimestre consecutive de reducere a PIB-ului. Însă, dacă ne uităm la tot anul 2025, vedem o creștere a PIB-ului de 0,6%, mai mică decât în 2024, dar, mă rog, pe plus. În această situație suntem. Problema e că suntem într-o situație de stagflație, adică o economie care stagnează, cu inflație mare, aproape de 10%. Ce a cauzat acest lucru? Politica fiscală, în special ceea ce s-a întâmplat în 2023 și 2024, care ne-a dus la niște deficite bugetare complet nesustenabile și care trebuie corectate. Acum, discuția e cum se corectează, și cine plătește corecția. Situația actuală fiind cauzată de creșterea cheltuielilor publice, pentru că acestea au tot crescut în ultimii 4-5 ani, acolo trebuie corectat. În ultimii patru ani am avut cel puțin un episod, dacă nu chiar mai multe de majorări de taxe în fiecare an și de fiecare dată erau promise și reduceri de cheltuieli publice, care nu se întâmplau. Deci soluția este reducerea deficitului prin reducerea cheltuielilor, pentru că cheltuielile ne-au adus în această situație, acolo trebuie să fie și corecția”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Adrian Codirlașu.

    De vină pentru recesiunea tehnică este scăderea PIB din T4

    În trimestrul III, economia României a consemnat un declin de 0,2%, față de trimestrul precedent, arată datele INS.

    Conform datelor INS, pe date ajustate sezonier, în trimestrul IV 2025, comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a scăzut cu 1,9%. Față de același trimestru din anul 2024, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 1,6%.

    Pe serie brută, comparativ cu același trimestru din anul 2024, Produsul intern brut, în trimestrul IV 2025, a înregistrat o creștere cu 0,1%.

    În anul 2025, comparativ cu anul 2024, Produsul intern brut s-a majorat cu 0,6%.

    „Ca urmare a revizuirii seriei brute a PIB-ului trimestrial prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2025 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul III 2025, publicată în comunicatul de presă nr. 6 din 9 ianuarie 2026, astfel: rezultatele trimestrului I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, au fost revizuite de la 100,1% la 99,4%; rezultatele trimestrului II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, au fost revizuite de la 101,1% la 101,0%; rezultatele trimestrului III 2025, comparativ cu trimestrul II 2025 au fost revizuite de la 99,8% la 99,9%. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană”, se menționează în comunicatul INS.

    Fondul Monetar Internațional estima în luna octombrie a anului trecut o creștere economică de până la 1% pentru România în 2025, în timp ce Banca Mondială preconiza în raportul din luna ianuarie 2026 un avans de 0,8% pentru 2025, potrivit Agerpres.

    În ultimul raport publicat în luna noiembrie a anului trecut, Comisia Europeană a redus la 0,7% estimările privind avansul economiei românești.

    Trending
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr E-mail

    Posturi conexe

    Florin Dănescu, ARB: Riscul legislativ, marea provocare a industriei bancare

    octombrie 23, 2026

    Sergiu Manea, BCR: Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027

    octombrie 23, 2026

    Creșterea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele

    octombrie 21, 2026
    PPA
    Cele mai citite articole

    OMV Petrom: Proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Onești) obține o finanțare de 47 de mil. euro

    iulie 27, 2026

    PPC Renewables adaugă parcului eolian Fântânele-Vest un sistem BESS de 45 MW/ 91 MWh

    iulie 23, 2026

    PPC: Șapte stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice, puse în funcțiune la Aeroportul Otopeni

    iulie 21, 2026

    Gradațiile corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă majorează între 2,5% și 7,5% salariul de bază

    iulie 21, 2026
    Don't Miss

    Echipele de HR experimentează cu prudență utilizarea IA pentru a stabili remunerarea angajaților

    AI for business octombrie 23, 2026

    AI poate sprijini activitatea specialiștilor în compensații, însă o serie de preocupări legate de aspectele…

    Florin Dănescu, ARB: Riscul legislativ, marea provocare a industriei bancare

    octombrie 23, 2026

    Sergiu Manea, BCR: Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027

    octombrie 23, 2026

    România riscă o penurie de motorină în această iarnă, deși prețurile au urcat cu aproape 40%

    octombrie 23, 2026

    Abonează-te pentru noutăți

    Abonează-te pentru noutăți

    PPA
    industrynews.ro
    Facebook LinkedIn
    • Energie
    • Companii
    • Construcții
    • Financiar
    • Transport
    • AI for business
    • Despre noi
    • TERMENI ȘI CONDIȚII
    • Privacy Policy
    • POLITICA DE COOKIES
    • DISCLAIMER EDITORIAL
    • Contact
    © 2026 industry news. Toate drepturile rezervate

    Tastați mai sus și apăsați Enter pentru căutare. Apăsați Esc pentru a anula.

    Romanian
    English