Contractul pentru Lotul 3 din drumul expres Oradea- Arad a fost semnat pe 29 ianuarie cu compania turcă Nurol, care va trebui să execute tronsonul de 47 de km în 24 de luni, la un cost de 2,85 miliarde lei.
În lungime totală de 120 de kilometri, Drumul Expres avea doar tronsonul 3 de la Chișineu-Criș până la Arad necontractat.
Am semnat astăzi contractul pentru execuția Lotului 3 (47,07 km) al acestui drum expres strategic pentru România. Este un moment esențial, care marchează faptul că întreaga conexiune de mare viteză dintre Arad și Oradea este acum acoperită de contracte de execuție
a anunțat directorul Companiei de Drumuri, Cristian Pistol.
Finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, proiectul include construcția a 29 de structuri, printre care se remarcă pasajul de la km 108+925 (peste CF și DJ709B), cu o lungime de 592 de metri.
Drumul Expres Arad-Oradea este parte integrantă din coridorul rutier european strategic care va asigura conexiunea dintre Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Egee.
Proiectul este compus din trei loturi. Lotul 1, de 33,7 km, care cuprinde și drumul de legătură, de 5,3 km, la DN79 – Salonta. Contractul a fost semnat pe 28 mai 2025.
Lotul 2, de 39,7 km, plus drumul de legătură până la granița cu Ungaria (10 km), are contractul semnat pe 23 septembrie 2025.

