Prelungirea schemei de plafonare a prețului la gaze naturale, aflată în vigoare până la 1 aprilie 2026, a depășit rolul de protecție socială și a devenit un mecanism care generează arbitraje și avantaje economice pentru așa-numiții „băieți deștepți”, distorsionând concurența și semnalele reale de preț din piață, potrivit unei analize semnate de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).

România nu mai este, de fapt, într-o dezbatere despre plafonarea prețului la gaze. Ea este deja decisă. Schema este în vigoare până la 1 aprilie 2026, cu un plafon de 0,31 lei/kWh pentru consumatorii casnici, iar mesajele publice vorbesc deja despre noi prelungiri. Pentru piață, acesta este un semnal fără echivoc: prețul gazelor rămâne sub telecomanda politicului și a „băieților deștepți”. Iar când prețul este controlat, nu mai vorbim doar despre protecție socială, ci despre putere, redistribuire și influență

susține Dumitru Chisăliță, într-un comunicat citat de Agerpres.

În opinia sa, poziția oficială este atrăgătoare, în condițiile în care statul „apără populația de șocuri, ține faptele sub control și evită o nouă criză socială”, dar în realitate, „plafonarea este mult mai mult decât un scut pentru consumator”.

„Mai grav, plafonarea amână confruntarea cu adevărul despre piața de gaze din România. Fără un preț liber, nu vedem cine este eficient, cine este corect, cine trișează și cine investește. ANRE, concurență – toate rămân umbră cât timp prețul este stabilit administrativ”, precizează sursa citată.

„Schema OUG 6/2025 funcționează pe baza unui „cost recunoscut” – o medie ponderată a acestora, nu costul real al fiecărui MWh. Cine știe să-și construiască portofoliul, perioadele de aplicare și structura juridică poate ajunge să fie compensat mai mult decât costul efectiv al gazului. Diferența dintre „costul real” și „costul recunoscut” nu este o eroare. Este o speculație validată. La aceasta se adaugă întârzierile de decontare. Furnizorii mari, cu finanțare și acces la bănci, pot rezista. Furnizorii mici sunt sufocați și forțați să vândă sau să iasă din piață. Plafonarea devine, astfel, un mecanism de consolidare a pieței în favoarea celor mari”, a explicat președintele AEI.

El susține că plafonarea ar trebui să scadă prețurile dar, în realitate, un plafon devine prag psihologic al prețului pieței.

„Dacă toți furnizorii facturează „sub plafon”, dar aproape de el, prețul real nu mai este cel dictat de concurență, ci cel agreat. Când Guvernul spune că „există oferte sub plafon”, recunoaște implicit că plafonul nu mai protejează, ci doar normalizează un nivel de preț”, se mai precizează în document.

Potrivit președintelui AEI, în aceste condiții politicul câștigă liniște socială și populismul subiectului iar furnizorii mari câștigă volumul garantat, riscul comercial minim și marje protejate. Totodată, consumatorul pierde, pentru că rămâne captiv într-un preț administrat.

„Traderii câștigă din opacitate și din ferestrele de arbitraj. Consumatorul pierde, pentru că rămâne captiv într-un preț administrat. Unii furnizori pierd, pentru că nu pot finanța schema. Piața pierde, pentru că semnalul real de preț este distrus”, a adăugat Chisăliță.

Potrivit acestuia, există deja furnizori care au cumpărat gaze pentru perioada de după 1 aprilie 2026 la prețuri de 151-157 lei/MWh.

„Aceste contracte nu mai pot fi oprite. Dacă plafonarea continuă, înseamnă că statul va pune diferența (157 -120 = 37 lei/MWh), care va fi compensată din bani publici. Cu alte cuvinte, bugetul statului va acoperi contractele făcute la prețuri mari, iar banii vor curge voit către importatori, producători, furnizori… În același timp, o mare parte din gazele care ar trebui să vină după 1 aprilie 2026, dacă se continuă plafonarea, au fost deja vândute (consumatori industriali, furnizori, traderi), adică o parte din gaze nu mai există pentru a susține schema de plafonare. Dacă se continuă plafonarea, care conține obligația legală ca producătorii să vândă cu 120 lei/MWh, astfel încât să acopere consumul de gaze al populației și consumatorilor nerezidențiali, aceștia ar trebui să achiziționeze gaze din import cu prețuri mai mari și să le vândă în pierdere. Este o socializare a pierderii”, susține sursa citată.

Astfel, plafonarea la gaze nu mai este o simplă politică socială. „Este o schemă de putere care îngheață comportamentul consumatorului, mută costurile în buget și creează spații largi între „costul real” și „prețul plafonat”. În aceste spații se nasc speculațiile – iar acolo prosperă, inevitabil, „băieții deștepți”, a precizat președinte AEI.

Share.
Ieși din versiunea mobilă