România este pregătită ca 2026 să fie anul aderării sale oficiale la OCDE, iar la următoarea evaluare economică să se afle de cealaltă parte a mesei, ca membru cu drepturi depline, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook.
10 din 10 la OCDE. Am încheiat, ieri, la Paris, o etapă foarte importantă pentru viitorul economic al României: sesiunea de evaluare în Comitetul pentru Analiză Economică și Dezvoltare (EDRC), unde am prezentat progresele României în fața a 38 de reprezentanți ai celor mai dezvoltate economii ale lumii. În paralel, Ministerul Finanțelor a intrat în linie dreaptă către definitivarea evaluării în cadrul Comitetului pentru Afaceri Fiscale, cu 10 din 10 opinii tehnice adoptate (cele 10 grupuri subsidiare ale Comitetului pentru Afaceri Fiscale care au evaluat România în procesul de aderare la OCDE). Cifrele și schimbările structurale reale pe care le-am prezentat la Paris demonstrează că nu căutăm scurtături către aderare, ci livrăm rezultate reale
a notat, miercuri, ministrul, conform Agerpres.
La capitolul rezultate, Alexandru Nazare menționează o performanță fiscală peste ținte, investiții record, digitalizarea completă a Fiscului și stabilitate.
„Performanță fiscală peste ținte: Am prezentat progresele în corecția deficitului bugetar și cifrele încurajatoare de la finalul lui 2025 și început de 2026. Ajustarea consistentă reușită în ultimele 6 luni arată că suntem pe drumul corect spre consolidare, dar trebuie să rămânem consecvenți pentru a menține încrederea câștigată. Investiții record: Am reușit să creștem nivelul investițiilor publice la 7,2%, precum și ponderea fondurilor europene din această anvelopă. Am făcut asta prin accelerarea investițiilor din fonduri europene, concomitent cu reducerea deficitului bugetar, ceea ce reprezintă un rezultat pozitiv și sustenabil, apreciat și la nivelul organizațiilor internaționale”, a spus acesta.
Conform șefului de la Finanțe, prin renegocierea PNRR, s-a diminuat riscul de pierdere a fondurilor europene din granturi și s-au securizat resursele pentru marile proiecte ale României din domenii cheie precum: transport, energie, sănătate.
În ceea ce privește digitalizarea completă a Fiscului, Nazare dă asigurări că, până la finalul anului 2026, Hub-ul Digital ANAF va fi complet operațional.

